În România, cauza principală pentru care numărul deceselor este foarte mare este reprezentată de bolile cardiovasculare. În comparație cu media Uniunii Europene, numărul de decese provocate de boli cardiovasculare din România este de aproape trei ori mai mare.
Anul trecut, au fost înregistrate peste 130.000 de decese din cauza acestei afecțiuni.
Medicii români afirmă că tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu boli cardiovasculare. Acest fenomen a fost explicat de specialiști și pus pe seama unui stil de viață nesănătos.
Ioana Cristina Daha, medic cardiolog la Spitalul Colentina, spune că majoritatea pacienților sunt cu vârste cuprinse între 45-55 de ani. Însă există pacienți care se prezintă cu astfel de probleme înainte să împlinească vârsta de 20 de ani, scrie hotnews.ro.
Institutul Național de Sănătate Publică arată că peste jumătate dintre decesele de la noi din țară de anul trecut au avut drept cauză bolile cardiovasculare.
În România, numărul deceselor cauzate de bolile sistemului circulator este de 109 la 100.000 de locuitori. Pe când media europeană la numărul deceselor este de 44 la 100.000 de locuitori. Aceste cifre pozitionează România în topul Europei la bolile cardiovasculare.
Anul trecut, România a înregistrat un total de 244.735 de decese.

Cauzele îmbolnăvirii FOTO: Hepta
Datele Ministerului Sănătății arată că lipsa unui stil de viață sănătos este cauza principală a bolilor cardiovasculare.Consumul de alcool, fumatul, activitatea fizică inadecvată sunt factori de risc care favorizează apariția acestor boli. De asemenea, persoanele supraponderale sau care suferă de obezitate sunt mai predispuse bolilor cardiovasculare.
În comparație cu celelalte țări membre din UE, România continuă să aloce cei mai puțini bani pentru sănătate raportat la PIB.
Cele mai recente date arată că țara noastră a cheltuit, în medie, 1.632 de euro pe cap de locuitor, în timp ce media europeană este de 3.533 de euro pe cap de locuitor. Totodată, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană și la screeningul pentru unele tipuri de cancer.