Caniculă în Europa – Temperaturi record în 2025

acum 5 zile
1 minut de citit
Caniculă
Meteorologii anunță deja temperaturi infernale

Canicula lovește deja Europa, săptămâna aceasta. Temperaturile extreme vor afecta mare parte din continent. Meteorologii estimează că valul se va extinde până în Europa Centrală și va dura până la începutul lunii iulie. Se pare că zona de nord și cea de est ale continentului nu vor fi la fel de afectate. Condițiile aride se vor înrăutăți, astfel cauzând secete și incendii de vegetație.

Cum arată săptămâna de caniculă

Curenții de peste Oceanul Atlantic contribuie la exacerbarea căldurii, în special deasupra Europei de sud-est și vest. autoritățile au emis alerte naționale în mai multe țări, conform The Guardian. Weekendul aduce caniculă intensă în partea de vest a peninsulei Iberice. Francezii vor simți și ei discomfortul termic, ce va crește la începutul săptămânii viitoare până la 39-41° Celsius.

Meteorologii preconizează că duminică va fi cea mai caldă zi de anul acesta, estimând 44-46° Celsius în unele zone ale Spaniei și Portugaliei. Temperaturile nu sunt neobișnuite pentru această regiune, însă nu la sfârșitul lunii iunie.

Nici măcar sudul Marii Britanii și Irlanda nu vor fi ocolite de caniculă. Maximele vor fi atinse duminică, prognoza fiind de treizeci și ceva de grade. Marți și miercuri se vor inregistra temperaturi record și în Italia și peninsula Balcanică. Însă restul săptămânii aduce căldură de până la 40° în Croația și Serbia.

Grecia se situează cel mai prost din lista de țări afectate. Termometrele arată deja peste 40° Celsius, iar focurile de vegetație sezoniere au și început. Prima astfel de tragedie se întâmplă în sudul Atenei, unde se discută inclusiv evacuarea pe cale maritimă a populației. Unii rezidenți au fost deja forțați să fugă din calea incendiului, încă necontrolat.

Atenție la temperaturi

Populația nu poate ignora avertismentele. Căldura sufocantă, în relație cu umiditatea din aer, poate avea consecințe grave asupra corpului uman. Grupurile mai vulnerabile la această expunere sunt copiii, persoanele in vârstă și cele cu probleme medicale ce pot fi înrăutățite de căldura extremă.

Temperaturi foarte ridicate și expunerea prelungită pot cauza numeroase simptome, precum amețeli și deshidratare.

Mergi laTop