În urmă cu câteva zile, Emanuel Ungureanu, membru USR, a depus o plângere penală împotriva premierului Ilie Bolojan, pe motiv că nu organizează alegerile la Primăria Capitalei. Acest lucru a provocat un conflict major în cadrul ședinței Coaliției de marți.
Discuțiile tensionate au continuat și la subiectul privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei. Potrivit unor surse Antena 3, social democrații s-au ridicat și au plecat în timpul ședinței.
În cadrul ședinței de marți, Coaliția s-a reunit pentru a dezbate subiectele privind alegerile pentru Primăria Capitalei și reforma administrației locale.
Problema alegerilor pentru Primăria Capitalei a rămas fără decizie. De asemenea, nici în privința reformei administrației locale nu s-a ajuns la un consens.
În privința reformei administrației locale, social democrații pun condiții în Coaliție ca premierul Ilie Bolojan să-și asume și reformele economice. Concret, PSD a declarat că doar în contextul în care Guvernul va adopta acest pachet de măsuri de sprijin pentru economie, vor fi de acord cu reformele de administrație.
De asemenea, PSD a anunțat că este de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi. Totodată, ca și primarii și președinții de CJ să aibă o a doua variantă și anume, reducerea bugetului salariilor.

Alegerile la Primăria Capitalei
Lia Olguța Vasilescu, vicepreședintele PSD, a declarat marți la Antena 3 că coaliția de guvernare se va rupe dacă PNL și USR desemnează un candidat comun pentru Primăria Capitalei. Aceasta a declarat că există doar două posibilități. Partidele pot candida singure sau Coaliția va desemna un candidat comun.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că hotărârea de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei trebuie adoptată săptămâna aceasta. În caz contrar, scrutinul nu va mai avea loc anul acesta.
De asemenea, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, a anunțat sub amenințarea ruperii Coaliției de către PSD, că alegerile pentru Primărie vor fi amânate pentru primăvara anului viitor.
Alexandru Rafila, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat luni că alegerile se pot organiza oricând, inclusiv anul acesta.
Sursa foto: Dreamstime