Când încep concedierile din administrația locală. Anunțul premierului Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a anunțat noile direcții asumate de Coaliția de guvernare privind reforma administrativă. În urma discuțiilor dintre liderii partidelor, a fost stabilit un calendar clar al măsurilor care urmează să fie aplicate în perioada următoare.
Când încep concedierile din administrația locală. Anunțul premierului Ilie Bolojan
Când încep concedierile din administrația locală. Anunțul premierului Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri că partidele din coaliție au ajuns la un acord privind calendarul măsurilor care vor fi aplicate în următoarea perioadă în ceea ce privește reforma administrativă publică.

Prim-ministrul a explicat că reforma vizează nu doar reduceri de personal, ci și o schimbare a modului de funcționare a instituțiilor publice. Astfel, la nivel central și local, este prevăzută o reducere de 10% a fondului de salarii.

10% din bugetari vor fi dați afară din administrația locală

După adoptarea legii, fiecare minister va fi responsabil de aplicarea reducerilor, prin acte normative secundare. Potrivit acestuia, de la data de 1 ianuarie 2026 se aplică procedurile. „10% din administrația locală ar trebui să plece.”

De la 1 ianuarie se aplică procedurile, însă va fi nevoie de un trimestru pentru implementare”, a precizat premierul. De asemenea, a menționat că acordul pe care l-a stabilit cu liderii partidelor din coaliție prevede ca anul 2026 să fie o perioadă de tranziție.

În ceea ce privește pensiile speciale, Ilie Bolojan a anunțat că proiectul va fi redepus „în prima parte a săptămânii viitoare”, potrivit acestuia.

La data de 20 octombrie, Curtea Constituțională a respins proiectul reformei pensiilor magistraților, invocând lipsa avizului CSM. De asemenea, curtea a precizat că, potrivit procedurii constituționale, Guvernul este obligat să solicite avizul în condițiile prevăzute de lege.

Ilie Bolojan: proeictul pensiilor magistraților va fi redepus săptămâna viitoare

reforma administrație locală

Ilie Bolojan: proeictul pensiilor magistraților va fi redepus săptămâna viitoare. FOTO: Hepta

Prim-ministrul a subliniat că adoptarea rapidă a proiectului este esențială. În contextul în care, România trebuie să trimită până la finalul anului cererea de plată numărul 4 din PNRR, în valoare de 2,5 miliarde de euro. Potrivit acestuia, „Ceea ce am propus este just, corect față de magistrați. Săptămâna viitoare vom repune proiectul, în prima parte a săptămânii, ca CSM să ne dea aviz”.

Miercuri a avut loc ultima întâlnire a liderilor coaliției împreună cu președintele Nicușor Dan privind reforma pensiilor speciale. Discuțiile s-au încheiat, însă, fără garanția că CSM va aviza în timp util noul proiect care va veni de la Guvern.