1 Decembrie 2025: cele mai ample manifestații militare din ultimii ani. Ce mesaje au transmis oficialii românilor

Parada militară de Ziua Națională a României, organizată pe 1 decembrie 2025 la Arcul de Triumf, a fost una dintre cele mai impresionante din ultimii ani. Mai mulți lideri politici au transmis mesaje de unitate și solidaritate românilor.
1 Decembrie 2025: cele mai ample manifestații militare din ultimii ani. Ce mesaje au transmis oficialii românilor

Parada militară organizată de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie 2025, a adunat peste 3.000 de militari români și străini în zona Arcului de Triumf din București.

A fost una dintre cele mai ample manifestații militare din ultimii ani. Au defilat trei tancuri Leclerc, trei blindate VBCI, trei transportatoare Piranha și un obuzier autopropulsat Caesar de 155 mm. Parada a marcat 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Cine a participat la defilare

defilare 1 Decembrie

Cine a participat la defilare. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, peste 2.900 de militari și specialiști din MApN, MAI, SRI, STS și Administrația Națională a Penitenciarelor au participat la defilare. Au fost 220 de mijloace tehnice, dintre care 60 au fost expuse static. De asemenea, mai multe aeronave au survolat Capitala în cadrul ceremoniei.

La ceremonie au participat președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele Senatului, Mircea Abdrudean. De asemenea, a luat parte și fostul președinte Traian Băsescu, alături de membri ai Guvernului și reprezentanții instituțiilor de apărare și ordine publică.

Peste 2.900 de militari români și 240 străini: una dintre cele mai ample manifestații militare din ultimii ani

Ziua Națională

Peste 2.900 de militari români și 240 străini. FOTO: Inquam Photos / George Călin

La paradă s-au alăturat și 240 de militari străini, reprezentând Republica Moldova, Franța, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite. De asemenea, reprezentanți ai Macedoniei de Nord, Portugaliei, precum și contingente din structurile aliate NATO dislocate în România.

Grupul de Luptă NATO, condus de Franța, a fost reprezentat de 21 de militari francezi, 19 spanioli și 10 belgieni.

Mesajele de unitate și solidaritate de Ziua Națională a României

Ziua Națională

Mesajele de unitate și solidaritate de Ziua Națională a României. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Mai mulți oficiali au transmis mesaje românilor. Premierul Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor și a spus „Vă mulțumesc tuturor celor care, prin muncă și decență, faceți o Românie mai bună”.

De asemenea, viceprim-ministrul, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a transmis că Ziua Națională este o zi a demnității naționale. El a făcut apel la unitate pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu a transmis că 1 Decembrie este ziua în care România își privește cu demnitate trecutul și cu încredere viitorul.

Președinta CCR, dr. Elena-Simina Tănăsescu. Aceasta a transmis „Le adresez îndemnul de a rămâne uniți, încrezători”.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova a transmis: „Astăzi celebrăm momentul istoric de la 1 Decembrie 1918. Un moment care a deschis acum mai bine de un secol drumul spre pace, libertate și democrație pentru poporul român. Aceste valori sunt însă amenințate acum mai mult ca oricând.