Coaliția de guvernare a ajuns, în ședința de miercuri, la un acord asupra unui set de măsuri fiscale și administrative care vor intra în vigoare începând cu anul 2026. Printre deciziile asumate se numără majorarea salariului minim, reducerea cheltuielilor din administrația centrală și diminuarea subvențiilor acordate partidelor politice.

Reducerea cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale
În reforma administrației publice, coaliția a decis reducerea cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale, fără a afecta salariile de bază. De asemenea, pentru administrația locală a fost menținută decizia anterioară, fiind prevăzută o perioadă tranzitorie de un an, în 2026.
În acest interval, autoritățile locale vor avea flexibilitatea de a ajusta cheltuielile de personal, fie prin reorganizare, reducerea numărului de angajați, fie prin diminuarea fondului de salarii. Astfel încât, să se încadreze în noua schemă de cheltuieli.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației urmează să definitiveze actul normativ necesar pentru angajarea răspunderii Guvernului.
Totodată, potrivit anunțului făcut de coaliție miercuri seară, salariul minim brut va crește la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026. În paralel, s-a decis reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) la 0,5% de la 1 ianuarie 2026, urmând că acesta să fie eliminat complet în anul 2027. Eliminarea treptată a impozitului minim pe cifra de afaceri a fost una dintre solicitările constante ale investitorilor străini.
De asemenea, vor fi aplicate reduceri de 10% atât la veniturile parlamentarilor, prin diminuarea sumei forfetare încasate de senatori și deputați. Totodată, și la nivelul subvențiilor acordate partidelor politice.
Surse politice arată că acordul a fost rezultatul unui compromis între partidele din coaliție. PSD a susținut majorarea salariului minim cu aproximativ 300 de lei, până la 4.350 de lei brut. În timp ce, PNL, a insistat pentru reducerea IMCA. Varianta de compromis a fost discutată anterior de premier cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini.
Sursa foto: Dreamstime