Marți, la casa fostei ministre a Justiției, Rodica Stănoiu, au avut loc percheziții. Surse din anchetă au declarat că verificările vizează inclusiv biroul fostului ministru, unde ar putea fi găsite informații relevante.
Ancheta este desfășurată pentru infracțiuni de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. Din acest motiv, au fost ridicate laptopuri, telefoane, rablete și alte suporturi de stocare, ce urmează să fie analizate de procurori.
În contextul controverselor legate de moartea fostei ministre, dar și în jurul testamentului său, procurorii și polițiștii din Ilfov au efectuat descinderi la vila în care a locuit. Verificările au început la ora 6 dimineața și continuă până la prânz.
La percheziții a participat și Marius Calotă, partenerul Rodicăi Stănoiu din ultimii cinci ani. Care, potrivit testamentului, ar urma să primească cea mai mare parte a averii, inclusiv locuința, un autoturism și titluri de stat. Documentul există într-un singur exemplat original, păstrat în arhiva notarială și în trei duplicate. Dintre acestea, unul rămâne în arhivă, iar două au fost înmânate testatorului.

Testamentul controversat. Ce a primit Marius Calotă. FOTO: Antena 3
Marius Calotă a primit în deplină proprietate casa de pe Șoseaua Pipera – Tunari, cu toate bunurile aflate în imobil la data decesului. Inclusiv tablouri, tapiserii, obiecte de valoare si mobilier.
De asemenea, a primit casa din Năvodari, cu toate bunurile din interior, locul de veci din Cimitirul Izvorul Nou. Totodată, Calotă a primit și două autoturisme: un Toyota Yaris Hybrid și un Volkswagen Touareg. În plus, o cotă de 5% din depozitele bancare, fondurile d einvestiții și titlurile de stat aflate în proprietatea Rodicăi Stănoiu.
Rodica Stănoiu a fost îngropată pentru a doua oară joi, 18 decembrie, după ce procurorii au dispus deshumarea pentru a investiga circumstanțele morții. La ceremonia restrânsă au participat fostul partener, omul care i-a fost alături până în ultimele clipe, dar și nepoata sa.