Brigitte Bardot, una dintre cele mai emblematice actrițe franceze, a cucerit publicul în anii ’50 și ’60 prin frumusețea și senzualitatea sa, devenind un adevărat sex – simbol al cinematografiei internaționale.
Însă, faima a venit la pachet cu numeroase dezamăgiri și obstacole, așa cum reiese din cea mai recentă biografie „Brigitte Bardot: The Life, The Legend, The Movies” scrisă de Ginette Vincendeau.

Depresii, numeroase căsnicii și tentative de suicid. FOTO: Facebook
Născută pe 28 septembrie 1934 într-o familie înstărită din Paris, micuța Bri, așa cum o alintau părinții, și-a petrecut copilăria în arondismentul 16, aproape de Turnul Eiffel, cu vacanțe în Alpi și Saint – Tropez, locul ei de suflet.
Actrița a trecut prin depresii, patru căsnicii și patru tentative de suicid. De asemenea, a avut peste o sută de relații cu persoane de ambele sexe și o sarcină pe care nu și-a dorit-o niciodată. Viața amoroasă a lui Bardot a fost intens mediatizată. După Jean – Louis Trintignant, s-a implicat în numeroase aventuri, inclusiv cu Gilbert Bécaud, iar mai târziu a avut relații și cu femei.
Al doilea său mariaj, cu actorul Jacque Charrier i-a adus singurul copil, Nicolas. Copil pe care l-a născut acasă din cauza atenției constante a paparazzilor. Bardot și-a exprimat ulterior regretul că nu a fost pregătită pentru maternitate și că nu își dorea copilul.
La 15 ani, Brigitte apărea pe coperta revistei „Elle”, iar un an mai târziu îl cunoștea pe Roger Vadim, asistent de regie și viitor regizor, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Relația lor a început în secret, deoarece părinții îi interziceau contactul cu Vadim și a continuat în ciuda opoziției acestora. Relația lor a fost marcată de prima încercare de suicid a actriței.
Carisma și senzualitatea Brigittei au captat imediat atenția industriei cinematografice. Filmul „Et Dieu… créa la femme” (1956) regizat de Vadim, i-a adus statutul de star internațional, deși criticii considerau jocul său actoricesc „fals și neprofesionist”. Succesul peliculei a coincis cu finalul primului său mariaj, întrucât Bardot s-a îndrăgostit de colegul său de platou, Jean – Louis Trintignant.

Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. FOTO: Facebook
Cât despre avere, Bardot a gestionat-o cu mare atenție. Actrița evita risipa și cheltuielile extravagante. În anii ’70 după mariajul cu milionarul german Gunter Sachs, s-a retras din film. Ulterior, s-a dedicat protecției animalelor. Actrița a refuzat operațiile estetice, spre deosebire de multe colege din generație.
Brigitte Bardot, considerată de mulți cea mai frumoasă femeie a secolului XX și un simbol absolut al cinematografiei franceze, a murit duminică, la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut de Fundația Brigitte Bardot.