Câte zile libere legale au mai rămas în acest an și când pică

România intră în 2026 cu un avantaj față de alte state din Uniunea Europeană: cel mai mare număr de zile libere legale.
Câte zile libere legale au mai rămas în acest an și când pică
Câte zile libere legale au mai rămas în acest an și când pică

În 2026, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul zilelor libere legale, depășind state precum Cipru, care oferă 14 – 15 zile nelucrătoare. Calendarul oficial prevede 17 sărbători legale. Însă, în practică, românii vor beneficia de 16 zile libere, deoarece două dintre acestea coincid în aceeași zi.

De asemenea, patru zile libere au trecut deja – 1 și 2 ianuarie, 6 și 7 ianuarie. Astfel că, pentru restul anului au mai rămas 13 zile nelucrătoare.

Zilele libere legale, un rol social și economic important

Zilele libere legale nu sunt doar pauze din calendar, ci au un rol social și economic important. Pentru mulți români, ele reprezintă singurele momente în care pauza este colectivă, nu fragmentată. Când întreaga societate se oprește, presiunea de a fi permanent disponibil scade, iar efectul de „resetare” mentală devine real.

O zi liberă în care copii nu merg la școală, partenerii nu lucrează, iar prietenii sunt disponibili are un impact mult mai mare decât un concediu luat individual. Sărbătorile legale creează sincronicare socială, timp pentru familie, tradiții și relații, într-o societate tot mai fragmentată.

Deși sunt percepute ca zile „neproductive”, sărbătorile legale reduc riscul de epuizare profesională și contribuie la creșterea productivității pe termen mediu. Experiența arată că țările cu mai multe zile libere nu sunt mai puțin performante economic.

Care sunt zilele libere legale în 2026

zile libere legale

Care sunt zilele libere legale în 2026

Zilele nelucrătoare sunt stabilite prin Codul muncii, articolul 139. Acesta include 1 – 2 ianuarie, 6 – 7 ianuarie, 24 ianuarie, Paștele, 1 mai, 1 iunie, Rusaliile, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie și 25 – 26 decembrie.

Deși Codul muncii prevede 17 sărbători legale, una dintre ele se suprapune. A doua zi de Rusalii coincide cu Ziua Copilului (1 iunie). În total, dintre cele 17 sărbători, 12 cad în timpul săptămânii, iar 5 în weekend.

Nu toți românii își permit vacanțe. În schimb, o zi liberă legală este garantată prin lege, nu implică costuri și este accesibilă tuturor, indiferent de venit. Pentru mulți angajați, acesta este singurul „lux” de timp liber pe parcursul anului. Totodată, sărbătorile legale contribuie la memoria colectivă și la coeziunea socială.

Sursa foto: Dreamstime