Șapte persoane au murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier de o gravitate extremă, produs în județul Timiș, considerat cel mai tragic din ultimii 20 de ani. Microbuzul transporta suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, aflați în drum spre Lyon, unde urma să aibă loc un meci din Europa League.
Accidentul s-a produs marți, 27 ianuarie 2025, pe DN6, între Lugoj și Caransebeș, în apropierea localității Lugojel. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, microbuzul, condus de un bărbat de 29 de ani, circula dinspre Caransebeș spre Lugoj. La un moment dat, acesta a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un TIR.
În microbuz se aflau zece persoane. În urma impactului, șapte pasageri au murit, iar trei au fost transportați la spital cu răni grave. O cameră de bord montată pe un camion – cisternă, pe care microbuzul îl depășise cu câteva secunde înainte de impact, surprinde momentul tragediei. În imagini se vede cum șoferul microbuzului semnalizează dreapta pentru a reveni pe banda sa. Însă, imediat virează brusc stânga și intră pe contrasens.
Surse din cadrul Poliției au precizat că, din primele verificări, nu ar fi existat un contact între microbuz și camionul – cisternă depășit, contrar declarațiilor unui martor.

Ce a declarat șoferul polonez al TIR-ului. FOTO: Observator
Șoferul polonez al TIR-ului lovit frontal de microbuz a declarat că, în cei 34 de ani de experiență și după milioane de kilometri parcurși pe drumurile Europei, nu a mai întâlnit o asemenea situație. „Conduceam normal și a intrat direct în mine. A intrat direct sub roți” a declarat acesta aflat în stare de șoc.
Expertul în conducere defensivă Titi Aur a explicat că accidentul ar fi putut fi provocat de o distragere puternică a șoferului. „Înseamnă că s-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului. O variantă ar fi că i s-a făcut rău. Sau o distragere care apare frecvent la șoferii profesioniști. O distragere puternică, încât nu a mai ținut cont că mașina a tras spre stânga. Ori a intrat într-o discuție, ori într-o polemică, ori s-a uitat la telefon.” a spus acesta.