Nicușor Dan „înclină” să refuze participarea la Consiliul Păcii

Președintele Nicușor Dan nu a luat încă o decizie finală privind participarea la reuniunea Consiliului pentru Pace de la Washington, programată pentru 19 februarie.
Nicușor Dan înclină să refuze participarea la Consiliul Păcii
Nicușor Dan, sesizare la CCR

Președintele României, Nicușor Dan, încă este așteptat să dea un răspuns cu privire la participarea la întâlnirea de la Washington a Consiliului pentru Pace.

Potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, Nicușor Dan ar fi lut în calcul, inițial, să meargă. Însă acum „balanța înclină spre a nu merge”. Reuniunea din SUA va avea loc la data de 19 februarie.

Modul în care a fost redactată Carta Consiliului pentru Pace „a ridicat niște probleme României și altor state”

Consiliul pentru Pace

Modul în care a fost redactată Carta Consiliului pentru Pace „a ridicat niște probleme României și altor state”. FOTO: BBC

La data de 8 februarie, președintele a anunțat că a primit o invitație de a participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie.

La data de 29 ianuarie, Nicușor Dan a declarat că invitația Administrației Trump de a se alătura „Consiliului pentru Pace” ne onorează. Însă, a atras atenția că modul în care a fost redactată Carta acestei organizații „a ridicat niște probleme României și altor state”.

Astfel, potrivit acestuia, mai multe țări invitate au intrat într-un proces de negociere a acestui document. Proces care ar putea dura „săptămâni sau chiar luni”.

Ideaa Consiliului a apărut anul trecut, în cadrul eforturilor conduse de SUA pentru a pune capăt rzăboiului din Gaza. Ulterior a fost menționată într-o rezoluție a Consiliului de Securitate a ONU. Între timp, proiectul a căpătat o ambiție mai largă. Consiliul are o miză globală și pe Donald Trump în centrul său.

„Balanța înclină spre a nu merge”

Potrivit surselor din Administrația Prezidențială, existau argumente și pentru a merge, dar și pentru a refuza participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Inițial, Nicușor Dan ar fi luat în calcul să meargă. Însă acum, „balanța înclină spre a nu merge”.

„Încă nu e clar care ar fi rolul participării. Dacă mergem doar să ne uităm la cum dezbat cei care sunt membri, atunci nu” ar fi spus Nicușor Dan, potrivit surselor.