Prima dronă doborâtă de un F-16 românesc pe teritoriul României! Vineri dimineață, președintele Nicușor Dan a confirmat incidentul de o gravitate extremă, precizând că o aeronavă F-16 condusă de un pilot român a doborât o dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian național.
Confirmarea oficială vine la scurt timp după ce o alertă aeriană extinsă a fost transmisă populației din mai multe județe aflate între Galați și Prahova.
Președintele a confirmat incidentul aviatic în cadrul unei declarații publice, oferind primele detalii despre intervenția de urgență a Forțelor Aeriene Române.
„Am avut o dronă în spațiul aerian, a fost doborâtă în jurul orei 11 de către un pilot român de F-16. Zona era nelocuită, ăsta e motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos. Acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a putea veni cu clarificări”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Zona exactă în care aparatul de zbor a fost doborât nu a fost încă specificată oficial, însă autoritățile desfășoară cercetări la fața locului pentru recuperarea resturilor și identificarea tipului de dronă.
Înainte de interceptarea și doborârea dronei, Statul Major al Forțelor Aeriene a extins zona afectată de alerta aeriană, fiind emise mesaje Ro-Alert pentru populația din județele Brăila, Galați, Buzău și Prahova.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, citat de Agerpres, mesajul transmis pe telefoanele cetățenilor din estul județului a avertizat populația cu privire la riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian:
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereții exteriori. Durata estimată: 90 de minute.”
Mesaje similare au fost recepționate și de locuitorii din județul Galați, dar și în anumite zone din Buzău și Prahova, populația fiind îndrumată să respecte măsurile de protecție până la finalizarea operațiunilor aeriene.
Echipele instituțiilor din sistemul național de apărare se află în teren pentru a cerceta zona prăbușirii și pentru a aduce clarificări suplimentare.
Sursa foto: Dreamstime