O româncă s-a mutat într-un sat atestat din 1332, unde a recondiționat singură o casă veche de 95 de ani. Galerie foto spectaculoasă

Sursa foto: Instagram refugiatilavatra

Povestea inspirațională a unei tinere din România arată că viața dincolo de betonul marilor orașe poate deveni o adevărată oază de liniște și libertate! După ce a trăit timp de 15 ani în Cluj-Napoca, Alexandra Neagoș, o tânără originară din Târgu Mureș, a luat decizia radicală de a părăsi agitația urbană pentru a se muta la țară.

Ea și-a cumpărat o casă veche de aproape un secol într-un sat pitoresc din județul Mureș, atestat documentar încă din anul 1332, pe care a început să o recondiționeze prin forțe proprii.

De la oraș la sat: Refuzul unei rate pe 30 de ani pentru un apartament

Absolventă de Ecologie, Alexandra a încercat de-a lungul timpului meserii variate, de la barman și agent imobiliar, până la reprezentant de vânzări și specialist în marketing. În ultimii ani, odată cu dorința tot mai mare de a se muta la țară, s-a specializat pe strategie SEO, ceea ce îi permite să lucreze remote din mijlocul naturii.

Gândul de a se muta la sat a încolțit chiar înainte de pandemie, când a realizat că o rată la bancă pe 30 de ani pentru un apartament cu două camere nu ar fi făcut-o fericită. Inspirată și de modelul părinților ei, care au construit cu mâinile lor o cabană off-grid pe un deal înconjurat de păduri, Alexandra și-a urmat visul din copilărie: acela de a trăi într-o gospodărie autentică, de a se trezi în cântecul cocoșilor și de a mânca plăcinte coapte pe plită.

Dragoste la prima vedere pentru o căsuță veche de 95 de ani

Deși inițial căuta o proprietate aproape de Cluj, la îndemnul sorei sale, Alexandra a vizitat câteva case din județul Mureș, într-un sat aflat lângă orașul Iernut. A doua proprietate văzută i-a cucerit inima pe loc.

„Mi-a plăcut unicitatea aspectului tradițional, mai ales că au rămas foarte puține case vechi în picioare și nerenovate modern, dar și curtea lată, generoasă, plină de pomi fructiferi, verdeață și umbră. Am bătut palma câteva săptămâni mai târziu”, povestește tânăra.

Din documentele păstrate, locuința are o vechime de aproximativ 95 de ani și a fost construită inițial din două camere din cărămidă nearsă, de pământ, fiind ulterior extinsă de a doua familie de gospodari care a locuit acolo.

Restaurare cu materiale naturale și muncă în regim propriu

Cu determinare și sprijinită de sfaturile unor arhitecți specializați în restaurări tradiționale, Alexandra a învățat tot ce înseamnă recondiționarea cu materiale ecologice și naturale. S-a înhămat singură la treabă, primind ajutor din partea fostului partener, a prietenilor și a voluntarilor.

Cu excepția lucrărilor complexe la canalizare, încălzire și rețeaua electrică, tânăra s-a ocupat personal de refacerea fiecărui detaliu al căsuței. Procesul a început în anul 2022 și continuă și astăzi, Alexandra mărturisind cu zâmbetul pe buze că la o casă veche munca nu se termină niciodată, dar satisfacția de a trăi într-un spațiu restaurat cu propriile mâini este de neprețuit.