Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, după ce a fost hirotonit duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost oficiată de mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, potrivit Adevărul.
Născut în China, crescut în Brazilia și format academic în România, noul preot va sluji la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, unde slujbele se vor ține atât în română, cât și în engleză.
Dionisie Kenan Wang a venit în România în 2014. Inițial voia să studieze teologia în Grecia, dar nu a fost primit pentru că nu avea atestatul de limbă greacă. Așa a ales România, unde exista un an pregătitor pentru învățarea limbii române.
„Am ajuns în România mai mult din întâmplare, în 2014”, a povestit preotul într-un interviu pentru publicația Cluj24.
Învățarea limbii române nu i-a dat mari bătăi de cap, pentru că vorbea deja engleză și portugheză. Alegerea României a fost legată însă mai ales de căutarea lui spirituală. Preotul a explicat că în Brazilia nu a putut schimba nimic, așa că a vrut să trăiască într-o țară cu o tradiție ortodoxă puternică, unde credința lui să nu fie privită ca ceva ciudat.
După anul pregătitor, Dionisie Kenan Wang a studiat istoria și teologia ortodoxă la Universitatea din București. Drumul lui spre Ortodoxie a presupus o perioadă lungă de studiu și căutări.
Numele de botez, Dionisie, l-a ales chiar el, în amintirea lui Dionisie Areopagitul, atenianul care, potrivit Faptelor Apostolilor, s-a convertit după ce l-a ascultat pe Apostolul Pavel vorbind despre „Dumnezeul necunoscut”.
Noul preot este căsătorit cu o româncă. După anii petrecuți la București, s-a stabilit la Cluj-Napoca.
Dionisie Kenan Wang va face parte dintr-o misiune ortodoxă dedicată inclusiv imigranților stabiliți în România. Biserica „Schimbarea la Față”, de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, va găzdui pe lângă slujbele de duminică și de sărbători și cateheze, conferințe și întâlniri culturale, în română și în engleză.
Hirotonirea a fost anunțată de Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, care a descris-o drept un moment fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Bănescu a subliniat că povestea noului preot arată că apartenența la Ortodoxie nu ține de originea etnică.
Sursa foto: Dreamstime