A murit Roxana Moise, iar vestea a căzut ca un trăsnet peste toți cei care au cunoscut-o. Fosta handbalistă avea doar 39 de ani și era o prezență plină de energie. Mereu cu zâmbetul pe buze și cu o atitudine care îi inspira pe cei din jur, spun apropiații. Dispariția ei neașteptată a adus durere nu doar în familia sa, ci și în comunitatea sportivilor și a oamenilor care o urmăreau.
Roxana locuia în Râmnicu Vâlcea și era mamă a 3 copii. Viața ei se învârtea în jurul sportului, al familiei și al oamenilor pe care îi antrena. Deși în ultimii ani fusese mai puțin prezentă în spațiul public, mulți o țineau minte din vremea în care se lupta în Dominicană, în primul sezon Exatlon România. Acolo s-a remarcat prin ambiție, forță și fair-play. Astfel, a reușit să câștige simpatia multor telespectatori.
Anunțul trist a apărut inițial în Vocea Vâlcii, marți, 2 decembrie. „Cu durere în suflet anunțăm trecerea neașteptată a Roxanei Moise, fostă handbalistă de performanță, instructor de Kangoo Jumps și fostă războinică Exatlon”, scrie în mesajul postat pe Facebook. Toți cei care au cunoscut-o știu că Roxana a fost o fire puternică, dar și un om cald, mereu gata să îi ajute pe ceilalți și să ofere un cuvânt bun. Ieri, 1 decembrie, a murit și Mihai Stegerean, unul dintre jurnaliștii cunoscuți din presa românească.
Se pare că Roxana avea probleme de sănătate, iar apropiații spun că se confrunta cu o boală gravă. În ultimele luni, fotografiile postate pe rețelele sociale o arătau cu părul foarte scurt sau purtând un batic, semn că trecea prin tratamente dure. Chiar și așa, ea a continuat să rămână activă și să își încurajeze clienții de la sală. Mai mult, și-a crescut cei 3 copii cu aceeași grijă și dragoste ca întotdeauna.
Roxana Moise a jucat handbal la nivel profesionist, făcând parte din lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai cunoscute echipe din țară. Cariera ei sportivă a fost însă întreruptă de o accidentare la picior, moment în care viața ei a luat o nouă direcție. Nu s-a despărțit definitiv de sport, ci s-a reorientat spre fitness. A devenit instructor de kangoo jumps în 2005. De asemenea, a deschis o sală de sport dedicată femeilor, un loc în care multe persoane au venit să facă mișcare și să se simtă încrezătoare.
Vestea morții ei a fost comentată intens pe rețelele sociale, unde prietenii apropiați, foștii colegi și oamenii care au cunoscut-o și-au exprimat durerea. Mesaje precum „Drum lin, Roxi!” sau „Ai plecat prea devreme, dar lumina ta rămâne cu noi” au umplut paginile de Facebook și Instagram. Toată lumea povestește despre un om bun, sincer și extrem de puternic, care lupta până la capăt. La sfârșitul lunii noiembrie 2025, s-a stins designerul Prințesei Diana. Vestea a adus multă tristețe în lumea modei, și nu numai.
Unul dintre cei mai afectați este Alex Nedelcu, colegul ei din Exatlon, care a rămas prieten apropiat. El a declarat că Roxana se lupta de ceva vreme cu cancerul, însă nu discuta deschis despre boală, fiind un subiect sensibil pentru ea. „Știu că era bolnavă, că a făcut chimioterapie, dar nu știu toate detaliile”, a spus el pentru Fanatik. Nedelcu și-a amintit despre momentele frumoase pe care le-au trăit în competiție și despre caracterul ei puternic.
Pe lângă activitatea din sport, Roxana a fost și profesoară de educație fizică la un liceu din Râmnicu Vâlcea. Era genul de om care te motiva și care transmitea energie doar prin simpla ei prezență, amintesc apropiații. Elevii și colegele ei au vorbit mereu cu admirație despre modul în care reușea să îmbine disciplina cu bunătatea.
Fosta handbalistă lasă în urmă o familie îndurerată, 3 copii care au pierdut un sprijin uriaș și o comunitate care va păstra mult timp amintirea ei. A fost o luptătoare atât pe teren, cât și în viața de zi cu zi. Plecarea ei atât de timpurie a lăsat un gol imens. Din păcate, a murit Roxana Moise.