Unchiul lui Mario, băiatul de 15 ani ucis cu brutalitate, a făcut dezvăluiri șocante, susținând că un adult ar fi implicat în tragedie.
Cei doi băieți de 15 ani arestați preventiv au contestat măsura și cer instanței să fie plasați în arest la domiciliu. Minorul de 13 ani, implicat în caz, nu s-a mai întors în localitate de la momentul ridicării sale de către autorități. Communitatea este îngrozită de posibilitatea ca acesta să revină lângă ceilalți copii.
Locuitorii au declarat că sunt profund afectați de crimă, iar părinții nu mai vor să își lase copii la școală de frică. De cealaltă parte, familia lui Mario se pregătește să își conducă fiul pe ultimul drum. Sicriul a fost dus joi seara la capela din localitatea din Timiș, iar înmormântarea va avea loc mâine.
Tatăl minorului, aflat în Penitenciarul Popa Șapcă, va fi escortat pentru a participa la ceremonie, dorind să fie alături de fiul său. Potrivit anchetei, tragedia a început cu o ceartă în fața casei minorului de 13 ani. Cei doi prieteni ai lui Mario l-au lovit cu un topor, apoi l-au transportat în grădină, unde au săpat o groapă și l-au îngropat.

Noi declarații șocante în cazul uciderii lui Mario. FOTO: Observator
Unchiul lui Mario a declarat că suspectează implicarea mamei copilului de 13 ani implicat în caz. Aceasta a refuzat ca băiatul să fie expertizat. Acesta a descris modul în care femeia a venit la fața locului cu o poveste pregătită, afișând un comportament rece.
„E implicată sută la sută. În seara când cei de la poliție au adus-o la fața locului, avea povestea pregătită. Teatru mult… Se uita cu ură la noi, mă privea și mă scana din ochi. Când a intrat în curte și când a ieșit afară cu ea, m-a țintit cu privirea. Venea așa pe trotuar, cu ochii spre mine…” a spus acesta la Antena 3.