Afaceri verificate, ANAF lovește din nou. Românii care organizează nunți, botezuri sau evenimente trebuie să se pregătească pentru un nou val de controale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că va relua acțiunile de verificare. Totul, după ce mai multe firme au fost prinse cu nereguli majore în declarațiile fiscale. Inspectorii antifraudă susțin că obiectivul este combaterea evaziunii, dar și stimularea conformării voluntare.
Campania ANAF vine după ce, în ultimele luni, autoritățile au derulat o amplă operațiune de colectare de date din domeniu. Atunci, au descoperit discrepanțe semnificative între veniturile reale și cele declarate. Deși o parte dintre contribuabili s-au conformat, zeci de firme continuă să eludeze obligațiile fiscale. Acum, acestea se află pe lista scurtă a instituției.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunță că, începând de luni, 10 noiembrie, va relua seria controalelor în sectorul serviciilor pentru evenimente. Peste 80 de firme care nu s-au conformat voluntar regulilor fiscale vor fi verificate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, potrivit unui comunicat transmis de instituție, citează Agerpres.
Autoritatea fiscală precizează că, deși o mare parte dintre organizatorii de evenimente s-au aliniat cerințelor legale, există încă societăți care au ignorat campaniile de informare și prevenție desfășurate în ultimele luni. Campania lansată de ANAF pentru colectarea datelor privind contractele din perioada iunie-decembrie 2025 a determinat numeroși operatori economici să declare corect veniturile și taxele aferente. Acest lucru ce a dus la o creștere semnificativă a conformării voluntare.
ANAF a intensificat controalele în ultimele luni și pentru o altă categorie de venituri. Astfel, i-a luat în vizor pe românii care investesc la bursă. Instituția a declanșat un val de controale în cazul persoanelor care obțin venituri din investiții, atât din țară cât și din străinătate.
Potrivit datelor ANAF, în perioada iunie-septembrie 2025, veniturile declarate la bugetul de stat au fost mai mari cu 16,10 la sută față de anul precedent. De asemenea, impozitul pe profit a înregistrat o creștere de 19,68 la sută, cel pe venit de 19,61 la sută. Mai mult, TVA-ul declarat a crescut cu 20,32 la sută. Instituția subliniază că aceste cifre confirmă „o tendință clară de fiscalizare corectă a veniturilor din activitatea de organizare de evenimente”.
„Activitatea principalilor organizatori de evenimente festive şi corporative este monitorizată constant de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în acest sens fiind valorificate informaţiile furnizate de sistemele informatice RO e-Factura şi RO e-case de marcat, dar şi informaţiile disponibile din surse publice”, arată comunicatul ANAF.
Analizele derulate au evidențiat diferențe semnificative între veniturile estimate pe baza activității desfășurate și cele raportate fiscal. Prin urmare, în anumite cazuri, gradul de conformare este scăzut.
Astfel, începând din 10 noiembrie, ANAF va intensifica verificările. Sunt vizate, în special, companiile care au refuzat să se conformeze voluntar. Obiectivele acestor controale includ „emiterea documentelor justificative pentru sumele încasate și verificarea obligațiilor fiscale aferente personalului implicat în organizarea evenimentelor”.
„Evidenţiem că acele societăţi care nu se conformează în termen vor suporta consecinţele fiscale prevăzute de lege. În acelaşi timp, contribuabilii corecţi vor beneficia de un tratament fiscal echitabil şi predictibil, inclusiv prin acest tip de campanii de prevenţie. ANAF precizează că acţiunile de verificare nu vor afecta desfăşurarea evenimentelor festive şi nu îi vor viza pe participanţii acestora. Controalele vor fi efectuate exclusiv în afara intervalului orar alocat evenimentelor respective”, se mai menționează în comunicat.
Mai mult, poți afla ce este impozitul pe proprietate, cum se calculează și ce schimbări vor apărea de anul viitor. Zonele sunt clasificate de la A până la D, unde A reprezintă o zonă ultracentrală, iar D este zonă de periferie. Totodată, în funcție de anul construcției, proprietarii pot plăti mai puțin. Așadar, afaceri verificate, ANAF lovește din nou.
Sursa foto: Dreamstime