Ajutoare pentru energie și gaze: câți bani vor primi consumatorii vulnerabili. Anunțul ministrului Energiei
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă că sprijinul acordat consumatorilor vulnerabili va continua și în 2026. Astfel, ajutorul de 50 de lei pe lună pentru plata energiei electrice va fi menținut pe tot parcursul anului, urmând să fie scăzut automat din factură de către furnizori.
Sprijin financiar pentru energie și gaze
Sprijin financiar pentru energie și gaze
În ceea ce privește gazele naturale, Bogdan Ivan a anunțat un ajutor suplimentar pentru consumatorii vulnerabili, valabil pe durata sezonului rece. Este vorva despre un sprijin de 100 de lei pe lună, timp de șase luni, în perioada octombrie – martie. Ministrul a precizat că mecanismul este deja pregătit și va fi transmis Guvernului în cel mai scurt timp.
Bogdan Ivan a exclus, totodată, scenariul unor creșteri bruște ale prețului gazelor după eliminarea plafonării. El susține că autoritățile au luat măsuri preventive încă din toamna trecută, relatează Antena 3. De asemenea, a precizat că există deja în piață oferte apropiate sau chiar sub nivelul plafonat și că este pregătită inclusiv o variantă de rezervă, în cazul unor probleme de aprovizionare generate de contextul internațional.
Totodată, pentru sprijinul acordat consumatorilor vulnerabili, ministru a menționat că autoritățile lucrează la un mecanism digital. Mecanism prin care, beneficiarii să nu mai fie nevoiți să depună cereri repetate.
Furnizorii au urma să verifice automat, prin interconectarea bazelor de date cu ANAF. Astfel se va verifica în mod automat dacă veniturile unei persoane sunt sub pragul de 2.000 de lei și dacă aceasta și-a exprimat intenția de a primi sprijinul, suma fiind dedusă direct din factură.
Accizele la carburanți
Referitor la prețurile carburanților, ministrul Energiei a explicat că accizele ar putea fi reduse după îmbunătățirea situației bugetare. Acesta a subliniat că s-a opus majorării accizelor la energie, gaze și combustibili. Și că, în prezent, prețurile au fost stabilizate în jurul valorii de 7 lei pe litru.
Ivan a precizat că, în cazul carburanților, o reducere a accizelor cu 30 – 40 de bani pe litru este posibilă oricând. Însă, depinde de evoluția deficitului bugetar. O astfel de măsură ar aduce prețurile mai aproape de nivelul de dinainte de 31 decembrie 2025, respectiv 7 – 7,30 pe litru.
Sursa foto: Dreamstime