Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, urmează să fie prezentat luni în fața unui tribunal din Statele Unite. După ce, acesta a fost capturat în weekend de forțele americane. Între timp, președintele american Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că nu exclude o nouă intervenție militară. Intervenție care va avea loc în cazul în care Washingtonul nu va obține concesiile dorite din partea conducerii interimare de la Caracas.
Administrația americană susține că arestarea lui Maduro a avut ca scop principal combaterea traficului de droguri și aducerea acestuia în fața justiției pentru acuzațiile formulate în 2020. Trump a admis însă că, operațiunea a fost influențată și de alte motive. Printre motivele enumerate de acesta sunt migrația masivă a venezuelenilor către SUA și naționalizarea intereselor petroliere americane în trecut.
Într-o serie de declarații făcute duminică, Trump a adoptat un ton dur și față de alte guverne de stânga din America Latină. Acesta a afirmat că regimul comunist din Cuba s-ar putea prăbuși în curând. Totodată, a lansat un atac verbal la adresa președintelui Columbiei, Gustavo Petro.
„Columbia este și ea foarte bolnavă. Condusă de un om bolnav căruia îi place să producă cocaină și să o trimită în Statele Unite. Și nu o va mai face mult timp.” a declarat Trump. De asemenea, a declarat despre Cuba „Cuba pare gata să cadă”. Acesta a mai adăugat „Nu știu dacă vor rezista”.

Trump amenință cu un al doilea atac. FOTO: Politico
Deși de-a lungul deceniilor mai mulți președinți americani au prezis prăbușirea regimului de la Havana, Cuba a rezistat inclusiv după destrămarea Uniunii Sovietice. Totuși, declarațiile lui Trump arată că administrația americană nu doar anticipează schimbări de regim în regiune, ci și speră deschis la acestea. Inclusiv în contextul în care există o incertitudine politică în Venezuela.
Întrebat cine va conduce Venezuela după capturarea lui Maduro, Trump a răspuns: „Nu mă întrebați cine este la conducere în Venezuela, pentru că va fi controversat.” „Noi suntem la conducere”, relatează Politico.
Președintele american a spus că intenționeză să contribuie la reconstrucția Venezuelei, în special a infrastructurii petroliere, înainte de organizarea unor alegeri. De asemenea, a precizat că se așteaptă ca noua conducere de la Caracas să permită accesul neîngrădit al Statelor Unite în țară pentru sprijinirea procesului de reconstrucție. În caz contrar, a spus că „Vom lansa un al doilea atac”.