Asia Express 13 octombrie: Karmen și Olga au câștigat amuleta!

Publicat: 13 10. 2025, 20:35
Actualizat: 06 11. 2025, 01:11

Etapa 6 Asia Express se difuzează azi, 13 octombrie, ca excepție. Sezonul 8 continuă cu și mai multe surprize decât și-ar fi imaginat vedetele.

În mod normal, emisiunea apare în fiecare duminică, luni, marți și miercuri. De această dată, grila Antena1 a suferit o mică modificare, pentru a face loc echipei naționale de fotbal. Partida România – Austria de ieri, 12 octombrie, a avut un final spectaculos, ce a meritat așteptarea.

Spre bucuria urmăritorilor, emisiunea de aventură revine în această seară, de la 20:30. Marea surpriză pregatită de această dată concurenților? Prezența unei noi echipe!

LIVETEXT Asia Express Ediția 21, actualizări și captură foto de la 20:30

Debutul celei de-a șasea etape din Drumul Eroilor se face odată cu venirea unui nou cuplu în cursă. Cătălin Bordea și Nelu Cortea se alătură careului începând de azi. Episodul anterior a fost din nou emoțional și plin de tumult mental pentru participanți.

Cursa s-a încheiat pentru cel mai vârstnic cuplu din istoria emisiunii, la nivel internațional. Mara Bănică și Serghei Mizil au fost trimiși acasă. Spre bucuria lui, Serghei a apucat să demonstreze că vârsta nu este atât de importantă, dar și că spiritul de echipă și atitudinea contrează în astfel de competiții.

Colegii au sperat până în ultima secundă că medalia va fi verde, iar cei doi vor mai rămâne încă o etapă alături de ei, în Vietnam. Din păcate, cursa lui Serghei și a Marei s-a terminat la jumătatea drumului.

Echipele rămase în joc sunt mai motivate ca oricând să bifeze misiunile și să ajungă măcar până în Coreea de Sud, dacă nu la final. Ultimul episod va avea loc în Seoul, iar miza este enormă. Epuizarea fizică și mentală își spune cuvântul, însă strategiile au rolul lor, de asemenea.

sursa foto: captură live Antena1

REZUMAT Asia Express sezon 8: Episodul 1 | Episodul 2 | Episodul 3 | Episodul 4Episodul 5 | Episodul 6 | Episodul 7 | Episodul 8Episodul 9 | Episodul 10 | Episodul 11 | Episodul 12Episodul 13 | Episodul 14 | Episodul 15 | Episodul 16Episodul 17 | Episodul 18 | Episodul 19 | Episodul 20Episodul 21 | Episodul 22 | Episodul 23 | Episodul 24Episodul 25 | Episodul 26 | Episodul 27 | Episodul 28Episodul 29 | Episodul 30 | Episodul 31 | Episodul 32 . Episodul 33 | Episodul 34 | Episodul 35 | Episodul 36