Bogdan Ivan, despre majorarea taxelor: Oamenii au mai puțini bani, puterea de cumpărare a scăzut foarte mult

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că majorările recente de taxe nu au adus mai mulți bani la buget, ci au afectat puterea de cumpărare a românilor și consumul intern.
Bogdan Ivan despre majorarea taxelor Oamenii au mai puțini bani puterea de cumpărare a scăzut foarte mult
Bogdan Ivan, despre majorarea taxelor: Oamenii au mai puțini bani, puterea de cumpărare a scăzut foarte mult

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a criticat într-un interviu politica recentă de majorare a taxelor, susținând că aceste măsuri nu au generat creșteri reale ale veniturilor la bugetul de stat. Potrivit acestuia, datele economice arată că puterea de cumpărare a românilor s-a diminuat semnificativ, iar efectele se văd direct în încasările statului.

Impozitare progresivă și reducerea taxelor pe muncă

Ministrul a atras atenția și asupra nemulțumirii tot mai mari resimțite în societate, atât în rândul cetățenilor, cât și al mediului de afaceri și al autorităților locale. Acesta a subliniat că românii percep că povara fiscală cade exclusiv pe umerii lor, fără să vadă măsuri similare de reducere a cheltuielilor la nivelul statului.

Bogdan Ivan a anunțat că PSD va susține reducerea taxării muncii pentru veniturile mici, prin diminuarea constribuțiilor sociale. Precum și, potrivit acestuia, introducerea unui sistem de impozitare progresivă. Acesta a oferit ca exemplu impactul fiscal ridicat asupra salariilor. Pentru un venit net de aproximativ 4.600 de lei, costul total suportat de angajat și angajator ajunge la aproape 10.000 de lei.

Potrivit ministrului, o reducere a impozitului pe venit de la 16% la 6% pentru salariile de până la 4.000 – 5.000 de lei, ar putea aduce un câștig net de 400 – 500 de lei lunar pentru cei care câștigă aproximativ 2.500 de lei. În schimb, pentru veniturile mari, o contribuție suplimentară nu ar reprezenta un impact semnificativ, relatează Antena 3.

Consumul, în scădere în România

consum

Consumul, în scădere în România. FOTO: Dreamstime

Datele Eurostat confirmă tendința de scădere a consumului în România. În luna septembrie, țara noastră a înregistrat al doilea cel mai abrupt declin al consumului din Uniunea Europeană. Totodată, în noiembrie 2025,

România a avut cea mai mare scădere a comerțului cu amănuntul din UE, de 4,6%. În condițiile în care, la nivel european, vânzările au crescut cu 2,3%. Economiștii pun această evoluție negativă pe seama majorărilor de taxe, care au redus veniturile disponibile ale populației.