Cătălin Drulă este inginer IT și candidează la Primăria Generală București din partea USR

Cătălin Drulă și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al Capitalei. Drulă este inginer IT de meserie cu o vastă experiență în domeniul politic.
Cătălin Drulă este inginer IT și candidează la Primăria Generală București din partea USR

Cătălin Drulă și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al Capitalei. Alegerile au fost stabilite de către Guvern la data de 7 decembrie 2025. Drulă este candidatul din partea partidului USR. Acesta este căsătorit și are doi copii.

Ce studii are candidatul la Primăria Capitalei

Candidatul la Primăria Capitalei este un politician român care în perioada 10 iulie 2022 și 10 iunie 2024 a fost președintele formațiunii politice Uniunea Salvați România (USR).

Cătălin Drulă a absolvit în anul 1999 Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București. Ulterior a urmat studiile la Universitatea din Toronto și a absolvit studiile în anul 2002. De asemenea, a urmat și un master în cadrul acestei instituții și a absolvit în anul 2005.

Ce experiență profesională are Cătălin Drulă

Cătălin Drulă

Ce experiență profesională are Cătălin Drulă. FOTO: Dreamstime

Drulă este inginer software de meserie și are brevete de inventator. A fondat o asociație, Pro Infrastructură, care supraveghează șantierele autostrăzilor pe care statul le construiește. Acesta semnala probleme și întârzierile din contracte.

Potrivit CV-ului acestuia, în perioada 2006 – 2008 a fost directorul executiv și fondatorul firmei Personal Networks S.R.L. Acesta este un start-up care a dezvoltat o platformă dedicată Margetingului de Proximitate prin Bluetooth.

În perioada 2008 – 2010 a fost inginer software și procesare la Cresta Technologies. Ulterior, între anii 2010 – 2011, a fost angajat în cadrul companiei Willow Garage. Apoi între anii 2011 – 2014 a fost angajat la Suitable Technologies și în perioada 2014 – 2015 la Zipline.

A obținut al treilea mandat consecutiv ca deputat în Timiș

Cătălin Drulă

A obținut al treilea mandat consecutiv ca deputat în Timiș. FOTO: Dreamstime

În anul 2016, Cătălin Drulă a intrat în Guvernul care atunci era condus de Dacian Cioloș. A fost consilier de stat pe infrastructura de transport la cancelaria premierului.

În același an, Drulă a candidat pe listele USR și a ajuns deputat în județul Timiș. De asemenea, a condus Comisia pentru Tehnologia Informației din Camera Deputaților între anii 2017 și 2019. În anul 2020 a fost ales din nou deputat, pe listele Alianței USR PLUS.

În anul 2020 a fost desemnat ministrul Transporturilor în timpul Guvernului condus de Florin Câțu. În septembrie 2021, Drulă și ceilalță miniștrii din Alianța USR PLUS au demisionat din Guvern. Aceștia l-au acuza pe premierul Florin Câțu de o conducere iresponsabilă.

În decembrie 2024 a obținut un nou mandat, iar în decembrie 2024 a fost numit și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Ce avere are Cătălin Drulă

Cătălin Drulă

Ce avere are Cătălin Drulă. FOTO: Facebook

Potrivit ultimei declarații de avere a candidatului la Primăria Capitalei din 7 decembrie 2025, Cătălin Drulă nu are niciun apartament sau casă de locuit declarate. În schimb, are un teren intravilan de 1.490 de metri pătrați din anul 2014 în județul Ilfov.

De asemenea, are un autoturism marca BMW fabricat în anul 2012.

La categoria de investiții, deține investiții semnificative în companii de tehnologie. La compania Zipline, specializată în livrarea de drone, are acțiuni în valoare de 2.2 milioane de dolari. Totodată, deține acțiuni și în alte companii, precum Transelectrica, Transgaz, Banca Transilvania, BRD, Premier Energy și altele.

Venitul anual încasat ca deputat a fost de 141.636 de lei, iar din dividende a obținut suma de 1250 de lei. De asemenea, are mai multe conturi curente, conturi de economii și depozite la diferite instituții bancare.

Alți candidați la Primăria Capitalei sunt: Ciprian Ciucu, Daniel Băluță, Anca Alexandrescu, Liviu Negoiță, George Burcea.