Doru Octavian Dumitru este unul dintre cei mai apreciați comedianți și actori din România. În vârstă de 69 de ani, a absolvit Facultatea de Instalații, dar nu a profesat niciodată în domeniu. Premiat la toate festivalurile de umor, actor de reviste și teatru, Doru Octavian Dumitru și-a construit o carieră de succes de-a lungul timpului în lumea spectacolului, al comediei și al teatrului.
Numele său va rămâne veșnic în istoria comediei românești datorită stilului său aparte de a intepreta și de a povesti. Artistul a adus zâmbetele pe buze pentru milioane de oameni, atât în România, dar și în străinătate.
Doru Octavian Dumitru a debutat în cariera sa de actor încă de când era în școala generală. Ulterior, în timpul facultății, a urcat din nou pe scenă și a început să își scrie propriile texte.
De-a lungul carierei a fost premiat de nenumărate ori. A obținut locul I la toate festivalurile de umor. De asemenea, a fost actor de revistă la teatrele „Nae Leonard” din Galați, „Fantasio” din Constanța și „C. Tănase” din București.
Actorul a fost comicul cenaclului Serbările Scânteii Tineretului și a debutat și ca scriitor de revistă cu spectacolul „Caricaturi la revistă”. În București a jucat în „Cavalcada Râsului”, scrie WowBiz.

Cum a ajuns actorul să vândă aspiratoare în Canada. FOTO: Facebook
Deși a avut o carieră de succes, vedeta s-a stabilit o perioadă în Canada. Pentru a obține un venit, Doru Octavian Dumitru a încercat să muncească în mai multe domenii. A muncit în construcții, a lucrat la o fabrică timp de patru luni și a fost angajat la o companie care vindea aspiratoare.
Actorul a povestit în cadrul unei emisiuni că toate aceste experiențe l-au ajutat foarte mult și a înțeles ce înseamnă munca fizică.
Doru Octavian Dumitru se află la spital, deoarece a suferit un accident cerebral. Marți, 21 octombrie 2025 a fost transferat de urgență la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Unitatea medicală a transmis că acesta este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale și evoluează favorabil, potrivit HotNews.