Șoferul TIR-ului care a provocat haos pe străzile din Constanța, după ce a lovit zece autoturisme și un autobuz, a fost audiat de polițiști după externarea din spital. Bărbatul susține că nu consumase alcool sau droguri și că totul s-a produs după ce i s-a făcut brusc rău la volan, pierzând controlul asupra vehiculului de mare tonaj.
Cazul a stârnit numeroase controverse, mai ales după apariția imaginilor în care polițiști locali încearcă să-l scoată din cabină folosind forța. Între timp, ancheta continuă, iar medicii au făcut o nouă descoperire care ar putea schimba complet modul în care este privit incidentul.
Potrivit informațiilor apărute după investigațiile medicale, există suspiciunea că șoferul ar fi suferit un infarct în timp ce conducea. Această problemă medicală ar putea explica de ce bărbatul nu a mai putut controla camionul și de ce nu își amintește aproape nimic din momentele care au urmat.
La ieșirea de la audieri, șoferul a declarat că nu a provocat intenționat accidentul și că întreaga situație a fost cauzată de starea sa de sănătate.
„Mi s-a făcut rău. Nu am băut, nu sunt drogat, o să se vadă în teste la Poliție. Mi s-a făcut rău, nu am mai putut controla. Asta a fost situația. Nu am făcut nimic intenționat, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar a fost o stare medicală proastă a mea”, a spus acesta.
Bărbatul a declarat că nu știe nici acum cum a ajuns în zona în care a avut loc accidentul. Acesta afirmă că descărcase marfă la Murfatlar și că nu își poate explica traseul urmat ulterior.
Mai mult, susține că nu își amintește nici confruntarea cu polițiștii locali.
„Eu nu am văzut, nu știu ce s-a întâmplat. Îmi aduc aminte că am fost scos și dus în ambulanță, dar altceva nu știu să vă spun”, a afirmat șoferul.
Acesta a recunoscut că suferă de probleme medicale de aproximativ 16 ani și că nu a mai trecut niciodată printr-un episod atât de grav, în care să își piardă complet memoria asupra evenimentelor.
În timpul declarațiilor oferite după audieri, bărbatul a explicat că una dintre cauzele care i-ar fi putut provoca starea de rău este o scădere severă a glicemiei.
„E foarte rău ce am făcut și foarte periculos. O să trebuiască să văd… ori să îmi schimb meseria sau… nu știu. Mi s-a făcut rău, am avut o glicemie foarte mică”, a spus acesta.
Totodată, șoferul a admis că, potrivit datelor înregistrate de tahograf, ar fi trebuit să se afle în perioada de odihnă în momentul producerii incidentului.
Primele echipaje ajunse la locul accidentului au fost cele ale Poliției Locale Constanța. Agenții au declarat că șoferul nu a cooperat și că a refuzat să deschidă portierele sau să coboare din cabină, motiv pentru care au folosit spray lacrimogen și baston pentru a-l imobiliza.
Șeful Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru, a afirmat că bărbatul avea un comportament agresiv și încerca să plece cu ansamblul de vehicule, ceea ce a impus intervenția în forță.
Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au precizat că polițiștii rutieri nu l-au agresat pe șofer și că, atunci când au ajuns la fața locului, acesta era deja dezorientat și prezenta simptome care indicau o problemă medicală.
Medicii de la Spitalul Județean Constanța au transmis că pacientul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe în stare stabilă, după ce a primit primul ajutor la locul accidentului.
În cursul nopții au fost efectuate mai multe investigații și consulturi de specialitate, iar bărbatul a fost monitorizat permanent. După ce starea sa a rămas stabilă, acesta a fost externat și ulterior audiat de polițiști.
Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care TIR-ul a ajuns să lovească zece autoturisme și un autobuz, precum și dacă starea medicală a șoferului a fost factorul decisiv care a provocat accidentul.