Amenda de circulație este o sancțiune contravențională aplicată de autoritățile rutiere și se acordă persoanelor care au încălcat legislația rutieră pe drumurile publice.
}n anul 2025, contestarea amenzilor este un drept legitim și legal. Orice conducător auto care consideră că a fost sancționat pe nedrept, are această posibilitate.
O amendă de circulație are caracter contravențional, ceea ce înseamnă că nu reprezintă o infracțiune. De asemenea, se aplică oricărui conducător auto, biciclist sau pieton care încalcă regulile de circulație din Codul Rutier.
Astfel că, este considerată o abatere mai ușoară de la legislația rutieră în vigoare și se sancționează administrativ. Amenda de circulație se consemnează de către un polițist de la Poliția Locală sau Rutieră într-un document oficial denumit proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Datorită noului sistem de monitorizare al traficului, e-SIGUR, șoferii nu mai sunt opriți în trafic, ci primesc amenda la domiciliu. Sistemul este prevăzut cu camere mobile instalate de-a lungul drumurilor pentru monitorizarea circulației.

Amenda de circulație se stabilește în puncte amendă. Ce valoare au
Amenda de circulație se stabilește în puncte-amendă sau poate fi însoțită de alte sancțiuni complementare. Concret, în funcție de gravitatea abaterii de la legislație, șoferul poate primi puncte, un punct valorând 5% din salariul minim brut pe economie sau i se poate reține certificatul de înmatriculare și suspenda permisul.
În România, în legislația rutieră, sunt prevăzute cinci clase de amendă. Patru dintre acestea sunt pentru persoanele fizice, iar ce-a de a cincea, se aplică persoanelor juridice. Numărul maxim de puncte pe care îl poate primi o persoană fizică este 20, ceea ce înseamnă 4.050 de lei.
În timp ce, în cazul persoanelor juridice, numărul maxim de puncte poate ajunge la 100, adică 20.250 de lei, scrie Libertatea.
În clasa I de amendă, amenda va fi de cel puțin 405 lei și maximum de 607.5 lei. De asemenea, șoferul va primi 2 sau 3 puncte penalizare. În clasa II, se acordă 4 sau 5 puncte, iar suma va fi de cel puțin 810 lei și maximum 1.012.5 lei. În clasa a III-a, conducătorul primește între 6 și 8 puncte, iar amenda va fi între 1.215 lei și maximum de 1.620 lei.
În clasa IV-a, numărul de puncte acordat este între 9 și 20, iar amenda poate ajunge între 1.822.5 lei și 4.050 lei. În ultima categorie, clasa a V-a, numărul de puncte sunt între 21 și 100, iar amenda este de cel puțin 4.252.5 lei și un maximul de 20.250 lei.
După primirea amenzii, șoferul are două opțiuni și anume: achitarea amenzii sau depunerea unei contestații. În prima situație, conducătorul auto are posibilitatea de a achita în termen de 15 zile calendaristice jumătate din cuantumul minim al amenzii, potrivit legislației în vigoare.
În al doilea caz, șoferul are la dispoziție tot 15 zile calendaristice de la primirea procesului verbal să depună o contestație împotriva documentului.
Dacă șoferul are dovezi clare că amenda este nejustificată, poate acționa în justiție. Concret, poate face o contestație a amenzii prin completarea unei plângeri împotriva procesului verbal de constatare al contravenției.
Șoferul trebuie să depună plângerea împreună cu o copie a actului de identitate și dovada achitării taxei judiciare la judecătorie. De asemenea, are posibilitatea de a-l trimite prin poștă, ori pe e-mail sau să il lase personal la registratura instanței.
După trimiterea plângerii, conducătorul auto va primi o citație în care va fi specificat termenul pentru judecată. Termenul este fixat de judecător și nu poate depăși mai mult de 30 de zile.
Sursa foto: Dreamstime