Tânărul Ciprian-Cristian Scrobotă, aflat în Statele Unite Ale Americii prin programul „Work and Travel”, și-a pierdut viața înainte cu o zi de a se întoarce acasă. Potrivit presei americane, incidentul tragic a avut loc la un restaurant situat pe malul râului Wisconsin.
Acesta a luat masa împreună cu colegii lui, iar apoi s-au mutat pe terasa localului. Din nefericire, în urma unui moment de neatenție, tânărul s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit grav la cap. Medicii care au ajuns la fața locului nu au putut salva viața tânărului. Această tragedie s-a întâmplat înainte cu o zi ca acesta să se întoarcă acasă.
Originar din Aiud, Ciprian Scrobotă a fost un sportiv talentat încă din copilărie. A practicat fotbalul și a făcut parte din mai multe cluburi sportive: LPS Cluj, CFR Cluj pentru juniori, dar și ACS Juniorul Aiud. Ciprian Scrobotă s-a înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport pentru a-și urma pasiunile, însă, din păcate, s-a stins din viață mult prea devreme.

Ciprian Scrobotă a fost un sportiv talentat. FOTO: Facebook
Moartea tânărului a fost un șoc pentru toți cunoscuții săi. Cluburile sportive, colegii de facultate și profesorii au transmis mesaje de condoleanțe familiei. Reprezentanții AJF au transmis că este o pierdere uriașă pentru întreaga comunitate, dar și pentru fotbalul județean, scrie adevarul.ro. Totodată, Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat că la toate meciurile din weekend se va ține un moment de reculegere.
Familia tânărului a început să facă demersuri pentru repatrierea trupului fiului lor.