Cine sunt cei 4 medici români trimiși în judecată

Cine sunt cei 4 medici români trimiși în judecată

Patru medici de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, tentativă de omor calificat și încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni. Procurorii îi acuză că au provocat moartea a patru pacienți prin reducerea dozei de noradrenalină, medicamentul care le menținea tensiunea arterială, potrivit Antena 3 CNN.

Este vorba despre medicii Maria Miron, Mirela Păiuș, Victor Popov și Carmen Andreea Sișu. În același dosar au fost trimise în judecată și două asistente, Mariana Călin și Elena Donatella Dan, acuzate de mărturie mincinoasă, iar una dintre ele și de fals intelectual.

Ce spun procurorii

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, între mai 2023 și aprilie 2024, mai multor pacienți internați la ATI le-a fost redus deliberat și fără justificare medicală tratamentul care le susținea funcțiile vitale, cu scopul de a le grăbi decesul.

Anchetatorii susțin că medicii alegeau, în mod subiectiv și fără vreo evaluare medicală obiectivă, pacienții despre care credeau că nu mai au șanse de supraviețuire.

„Inculpaţii şi-au arogat, în mod nelegal, puterea de a decide care dintre pacienţii aflaţi în îngrijirea lor va trăi şi care va muri”, susțin procurorii.

Cum ar fi fost grăbită moartea pacienților

Procurorii descriu trei metode folosite de medici. Prima ar fi fost reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrate prin injectomat, de la valori ridicate la doar 1 ml pe oră, deși pacienții erau în stare critică și aveau nevoie de medicament ca să rămână în viață.

A doua metodă ar fi fost scăderea oxigenului administrat prin ventilatorul mecanic până la 21%, cât are aerul obișnuit, ceea ce putea provoca decesul prin lipsă de oxigen. A treia ar fi fost neresuscitarea pacienților în momentul în care făceau stop cardio-respirator.

„Nora pentru vizită”

Anchetatorii spun că, pentru a ascunde faptele, medicii completau în foile de observație valori care nu corespundeau realității, ca să fie „acoperiți” în cazul unei verificări.

Procurorii au descris și o practică pe care personalul o numea „nora pentru vizită”. Doza de noradrenalină ar fi fost crescută temporar la o valoare normală doar cât timp familia era în salon, ca rudele să nu observe nimic. După plecarea aparținătorilor, doza ar fi fost redusă din nou la minimum.

De ce este acuzat fiecare medic

Maria Miron este acuzată de patru infracțiuni de omor calificat, dar și de fals intelectual și instigare la fals intelectual. Faptele privesc o pacientă decedată în mai 2023, doi pacienți decedați pe 4 aprilie 2024 și o pacientă decedată pe 7 aprilie 2024.

Mirela Păiuș este acuzată de două infracțiuni de omor calificat, comise împreună cu Maria Miron pe 4 aprilie 2024, și de instigare la fals intelectual. Victor Popov este acuzat de tentativă de omor calificat, pentru un pacient din aprilie 2023, care a supraviețuit.

Carmen Andreea Sișu este acuzată că, în martie 2022, i-ar fi cerut unei asistente să reducă doza de medicament a unui pacient și să nu îl resusciteze, consemnând alt tratament în foaia de observație.

Arestate în 2024, eliberate după două săptămâni

Maria Miron și Mirela Păiuș au fost arestate preventiv pe 8 august 2024, însă judecătorii le-au pus în libertate după aproximativ două săptămâni. În anchetă, procurorii au făcut expertize medico-legale, percheziții, audieri, au ridicat datele din aparatele medicale și au dispus o exhumare.

Trimiterea în judecată nu înseamnă o condamnare. Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.

Sursa foto: Dreamstime