Compania Google va trebui să plătească despăgubiri de 425 milioane de dolari pentru că a încălcat viața privată a utilizatorilor, potrivit deciziei unui juriu federal din SUA.
Verdictul vine după un proces desfășurat la tribunalul federal din San Francisco. Google a fost acuzată că a accesat dispozitivele mobile ale utilizatorilor, pe o perioadă de opt ani, pentru a colecta, salva și utiliza datele acestora. A încălcat, astfel, garanțiile de confidențialitate din cadrul setării „Activitate pe web și în aplicații”.
Utilizatorii solicitaseră daune de peste 31 de miliarde de dolari, relatează Reuters.
Juriul a găsit compania vinovată pentru două dintre cele trei plângeri de încălcare a confidențialității formulate de reclamanți.
Google intenționează să facă apel, a anunțat purtătorul de cuvânt al gigantului, Jose Castaneda. Acesta susține că decizia instanței este greșită, pentru că nu a înțeles modul în care funcționează produsele companiei.
Castaneda mai precizează că instrumentele de confidențialitate ale Google le oferă utilizatorilor control asupra datelor lor. Și că atunci când dezactivează personalizarea, le respectă alegerea.
David Boies, avocatul utilizatorilor, a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că el și clienții săi sunt foarte mulțumiți de verdictul juriului.
Acțiunea colectivă, intentată în iulie 2020, susținea că Google a continuat să colecteze datele utilizatorilor chiar și cu setarea dezactivată.

Compania Google, acuzată că a încălcat viața privată a utilizatorilor. Sursa foto: shutterstock
În cadrul procesului, compania a susținut că datele colectate nu erau personale, sub pseudonim și stocate în locații separate, securizate și criptate. Gigantul a mai precizat că datele nu erau asociate cu conturile Google ale utilizatorilor sau cu identitatea vreunui utilizator individual.
Judecătorul districtual american Richard Seeborg a certificat cazul ca fiind o acțiune colectivă. Aceasta acoperă aproximativ 98 de milioane de utilizatori Google și 174 de milioane de dispozitive.
Google s-a confruntat cu alte procese legate de confidențialitate, inclusiv unul la începutul acestui an, în care a plătit aproape 1,4 miliarde de dolari într-o înțelegere cu Texasul. Din nou, compania a fost acuzată că a încălcat legile statului privind confidențialitatea.
De asemenea, în aprilie 2024, Google a fost de acord să distrugă miliarde de înregistrări de date privind activităților de navigare privată ale utilizatorilor, pentru a soluționa un proces care se susținea că a urmărit persoane care credeau că navighează în mod privat, inclusiv în modul “Incognito”.
A primit, de asemenea, o amendă de 35 milioane de dolari și în Australia.