Emisiunea „Românii au talent”, difuzată la Pro TV în fiecare vineri, a ajuns la sezonul 16. În urmă cu câteva săptămâni, un fost concurent al emisiunii a făcut dezvăluiri despre modul în care sunt alese momentele care primesc Golden Buzz.
De aproximativ zece ani, în cadrul emisiunii, există butonul auriu pe care jurații îl pot apăsa pentru a trimite direct un concurent în semifinale. Cristian Leana, supranumit „Domnul Puzzle”, a vorbit despre cum se dă defapt Golden Buzz-ul într-o postare pe rețelele sociale.
Leana a participat în cadrul emisiunii de două ori. Prima dată în anul 2013 și a ajuns pe locul 3 și încă o dată în anul 2015. An în care, a și câștigat competiția. Despre sezonul din 2015, acesta a povestit momentul care i-a adus Golden Buzz și câștigarea marelui premiu.
Acesta a spus că a fost foarte impresionat de reacția publicului și a precizat că păstrează și acum cecul gigant pe care l-a primit la final, pe care îl consideră o amintire valoroasă. Cristian Leana a publicat pe rețelele sociale și mai multe fotografii din participările sale. De asemenea, a povestit că în 2012 a ajuns pe locul 3 în finală și a fost surprins că a reușit să impresioneze publicul doar cu un cur Rubik.

Cum se dă Golden Buzz. FOTO: Pro TV
Cât despre butonul Golden Buzz, fostul concurent a povestit că aceste momente ar fi stabilite din timp de echipa din culise. Leana susține că nu jurații decid singuri cine primește butonul auriu. Potrivit lui Cristian, membrii producției ar indica momentele potrivite.
Leana a explicat că înainte de apariția în fața juraților, participanții trec printr-o pre – selecție, unde sunt evaluați de regizori directori de imagine și alți membrii ai echipei. Aceștia ar selecta defapt numerele considerate cele mai puternice și ar nota aproximativ patru momente potrivite pentru Golden Buzz.
Potrivit fostului concurent, procedura ar exista deoarece se filmează în mai multe orașe. Totodată, jurații nu pot ști dinainte care vor fi cele mai spectaculoase momente. Astfel, s-ar evita situațiile în care un jurat oferă Golden Buzz într-un oraș. Iar ulterior, apar momente mult mai impresionante în alte locații.