Dansez pentru tine revine la Pro TV, anunț oficial. De când revine îndrăgita emisiune

Dansez pentru tine revine la Pro TV anunț oficial. De când revine îndrăgita emisiune
Dansez pentru tine revine la Pro TV, anunț oficial. De când revine îndrăgita emisiune

„Dansez pentru tine”, unul dintre cele mai iubite show-uri din istoria televiziunii românești, revine la Pro TV. Postul a anunțat noua grilă de programe, iar emisiunea care a ținut milioane de români în fața televizoarelor între 2006 și 2013 se numără printre marile reveniri pregătite pentru telespectatori.

Ultimul sezon al emisiunii s-a încheiat pe 29 noiembrie 2013, astfel că publicul a așteptat 13 ani ca show-ul să revină pe micile ecrane.

Un show care a marcat o generație

„Dansez pentru tine” a fost versiunea românească a celebrului format „Dancing with the Stars”, dar cu o diferență care l-a făcut special: vedetele nu dansau doar pentru trofeu, ci și pentru a îndeplini visul unor oameni obișnuiți, ale căror povești emoționau publicul în fiecare ediție.

Emisiunea a avut 14 sezoane. Primul a fost difuzat în 2006, iar câștigătoare a fost Andra, alături de dansatorul Florin Birică. De-a lungul anilor, trofeul a ajuns la vedete precum Alex Velea, Andreea Bălan sau Giulia. Ultima câștigătoare a fost Ilinca Vandici, care a dansat alături de Răzvan Marton.

În sezonul final, show-ul a fost prezentat de Ștefan Bănică Jr. și Iulia Vântur, iar în juriu s-au aflat Emilia Popescu, Mihai Petre, Beatrice Rancea și Edi Stancu.

Revin Ștefan Bănică și Iulia Vântur?

În ultimele săptămâni, presa a scris că Pro TV ar lua în calcul readucerea formulei clasice de prezentatori, Ștefan Bănică Jr. și Iulia Vântur. Numele celor care vor prezenta noul sezon nu au fost însă confirmate oficial până acum.

Tot în presă s-a scris că emisiunea ar urma să fie difuzată în direct, ca pe vremuri, și că producătorii ar fi început deja selecția concurenților.

Primele indicii au apărut pe Instagram

Fanii au observat de câteva săptămâni semne că emisiunea pregătește marea revenire. Pe Instagram a apărut un cont dedicat show-ului „Dansez pentru tine”, urmărit inclusiv de paginile oficiale Pro TV și VOYO.

Apoi, Roxana Hulpe, prezentatoarea Știrilor Pro TV din weekend, a publicat imagini de la lecțiile de dans sportiv pe care le face alături de Rareș Cojoc și Andreea Matei, campioni mondiali și europeni. Jurnalista a spus că lecțiile fac parte dintr-o provocare pentru care are la dispoziție o lună, fără să dezvăluie despre ce este vorba. Mulți fani au legat imediat postarea de revenirea emisiunii.

Când începe noul sezon

Informațiile apărute până acum în presă indicau că noul sezon ar urma să fie difuzat în prima parte a anului 2027. Data exactă a premierei, lista vedetelor și juriul urmează să fie anunțate de Pro TV.

Pentru milioane de telespectatori care au crescut cu serile de vineri petrecute în fața televizorului, revenirea „Dansez pentru tine” este una dintre cele mai așteptate vești ale anului.

Sursa foto: Dreamstime