De ce nu a vrut Florin Marin să mai trăiască. Fostul fotbalist a murit la 72 de ani

De ce nu a vrut Florin Marin să mai trăiască. Fostul fotbalist a murit la 72 de ani
De ce nu a vrut Florin Marin să mai trăiască. Fostul fotbalistul a murit la 72 de ani

Fostul antrenor și fotbalist, Florin Marin, a murit la data de 18 septembrie. În ultimele două săptămâni a fost internat la spital, la secția ATI, în stare foarte gravă. Florin Marin suferea de demență, iar sănătatea lui s-a deteriorat rapid în ultima perioadă. Înainte să moară, acesta ajunsese la o greutate de doar 40 de kilograme.

O pierdere uriașă pentru fotbalul românesc

Fostul finanțator al cluburilor Dinamo și Universitatea Craiova, Gigi Nețoiu, a declarat că este profund îndurerat de această veste. Acesta a declarat că Florin Marin i-a fost un coleg de muncă pentru foarte mult timp. Totodată, spune că a încercat să îl ajute cu problemele de sănătate pe care acesta le-a avut, însă Florin Marin a refuzat în totalitate. Nețoiu consideră că acesta nu a vrut să mai trăiască, scrie digisport.ro.

Tot fotbalul românesc este devastat de această veste. Mai multe cluburi sportive au transmis condoleanțe familiei îndoliate. Clubul Dinamo, Poli Timișoara, FCSB, Federația Română de Fotbal sunt doar câteva dintre cluburile care au transmis condoleanțe familiei.

Florin Marin, antrenor

Fostul antrenor al echipei nationale de tineret, FOTO: Hepta

Florin Marin, o vastă carieră în fotbal

Acesta a avut o carieră îndelungată ca antrenor în fotbalul românesc și a activat în multe cluburi de-a lungul timpului. Printre cele mai importante cluburi la care acesta a fost antrenor se numără: Steaua București, Universitatea Craiova, Rapid București. De asemenea, a fost antrenor și la Oțelul Galați, Farul Constanța și multe alte cluburi importante din țară. Important de menționat este faptul că acesta a fost antrenor principal la echipa națională U21.Florin Marin a fost antrenor de fotbal, jucător, dar și director tehnic la FC Voluntari. A contribuit la dezvoltarea clubului, dar și la antrenamentul echipei.

În cariera de fotbalist, a evoluat ca fundaș central. Acesta a jucat 174 de partide la Steaua București. A îmbrăcat de cinci ori tricoul echipei naționale a țării. De asemenea, a câștigat un titlu și o Cupă a României în tricoul echipei Stelei.