Hidroelectrica a transmis către clienți că prețurile la energie electrică se vor majora de luna aceasta. Acest fapt se datorează creșterii tarifelor de transport de către Transelectrica. Noile tarife vor apărea pe facturile emise în luna octombrie 2025 și se aplică pentru consumul de energie din luna septembrie, potrivit Mediafax.

Cât vor fi nevoiți să plătească românii care au servicii de la Hidroelectrica
În prezent, prețurile Hidroelectrica variază în funcție de zona de distribuție și de perioada contractuală. La data de 1 iulie, 2025, prețurile pentru consumatorii caznici au fost liberalizate. Astfel că, oamenii plăteau între 1.03 și 1.19 lei/kWh.
Anterior, Hidroelectrica a precizat că nu intenționează să majoreze prețurile de furnizare a energiei electrice.
Societatea anunță astfel clienții că această majorare tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la creșterea prețului. Modificarea se va face și asupra prețului final pe care îl vor plăti clienții pentru energia electrică consumată. În oferta pentru clienții casnici prețurile sunt între 1.06 și 1.14 lei/kWh. Cota de TVA este de 21%.
Compania a declarat că își menține poziția de cel mai competitiv furnizor de energie electrică de pe piață. De asemenea, dispune de capacitatea logistică și operațională necesară pentru a răspunde cererii venite din partea noilor clienți.
Hidroelectrica reprezintă principalul furnizor de energie electrică și principalul furnizor de servicii de sistem din țară. Compania exploatează și deține până la 188 de centrale hidroelectrice. De asemenea, dispune și de microhidrocentrale, cu 5 stații de pompare care au o capacitate de producere a energiei hidroelectrice de aproximativ 6.3 GW. Totodată, deține un parc eolian cu o putere instalată totală de 108 MW. Hidroelectrica are o sucursală care administrează parcul eolian Crucea, dar și 7 sucursale hidroelectrice. Societatea are un rol esențial în securitatea Sistemului Energetic Național (SEN).
Comparativ cu anul trecut, profitul net al celui mai mare producător de energie din țară, Hidroelectrica, a scăzut cu 41% pe primul semestru. De la 2.69 miliarde de lei cât avea în perioada similară a anului trecut, la 1.587 miliarde de lei, anul acesta.
Sursa foto: Dreamstime