Incendiu pe șosea în Botoșani. Pasageri teferi, microbuz ars

acum 11 luni
Incendiu pe șosea în Botoșani. Pasageri teferi microbuz ars

Un nou incendiu s-a produs astăzi, pe DN29D. Microbuzul a luat foc în timpul mersului, dar din fericire nu au existat victime. Incidentul s-a produs în județul Botoșani, lângă satul Trușești. Șoferul microbuzului a oprit imediat ce a simţit miros de fum. Apoi a evacuat autovehiculul, alături de ceilalți 8 pasageri. Reacția a fost promptă, iar echipele de intervenție au fost sesizate imediat.

Cu toate acestea, la sosirea pompierilor, microbuzul era complet cuprins de flăcări. Echipajele au intervenit asupra incendiului aflat chiar lângă un lan de grâu.

Acest incident vine la doar două săptămâni după unul similar, petrecut în Tulcea. La sfârșitul lunii iunie, un autovehicul ce transporta 20 de persoane a luat foc pe DN22. Și în acel caz, pasagerii s-au putut evacua și nu au existat victime. Pompierii au stins focul cu ajutorul a două autospeciale, cu spumă și apă. Însă înainte să reușească, incendiul a ajuns si la terenul uscat din apropiere. Astfel, flăcările au ars complet microbuzul și 1,000 mp de vegetație, conform România Liberă.

Microbuz în flăcări – întâmplare frecventă?

Lipsa reglementărilor și verificărilor rutiere pare să ducă la astfel de incidente din ce în ce mai întâlnite. Cel mai des, motivul principal pare să fie o defecțiune tehnică. Însă cauzele acesteia pot fi multiple: scurgeri de lichid inflamabil, fire neizolate sau reparații improvizate.

Anul 2025 a debutat cu trei incendii de autovehicule de pasageri aflate pe șosea, doar în luna ianuarie.

Primul astfel de caz s-a petrecut în judeţul Neamț. Pe 18 ianuarie, un autocar aflat în mers a luat foc. Până la sosirea echipajelor de intervenție, pasagerii evacuaseră perimetrul. Incidentul a fost cu atât mai riscant, cu cat a avut loc în apropierea unei stații de alimentare cu GPL. Din fericire, nu au existat răniți, iar focul nu s-a extins.

Pe 26 ianuarie, un microbuz cu 18 persoane la bord a luat foc în mers. Incidentul a avut loc în comuna Poienari. Șoferul a observat fum în interiorul autovehiculului, așa că a oprit imediat. Cei 18 pasageri au evacuat în siguranță, iar conducătorul auto a apelat serviciile de urgență. Oamenii au scăpat teferi, însă 80% din microbuz a fost carbonizat.

La numai două zile s-a înregistrat un alt incendiu, în Bistrița. Pe 28 ianuarie, motorul unui microbuz a luat foc în mers, pe DN17C. Nici de acea dată nu au existat victime, toți cei 12 călători reușind să iasă la timp din autovehicul.

Recomandările ISU pentru a preveni un incendiu auto

Instalaţia electrică trebuie verificată regulat. Echipamentele de iluminat trebuie să fie izolate corespunzător și fără defecte.

Verificări regulate pentru potențiale scurgeri de carburant sau ulei.

Nu se fac improvizaţii la instalaţia electrică.

Stingătorul de incendiu din vehicul trebuie să fie în termen de valabilitate.