Întâmpinarea Domnului, sărbătoare cu cruce roșie pe 2 februarie. Tradiții și obiceiuri
Întâmpinarea Domnului, sărbătoare cu cruce roșie prăznuită pe 2 februarie, este unul dintre marile praznice împărățești ale Bisericii Ortodoxe.
Aceasta este celebrată anual la 40 de zile de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și are o semnificație religioasă profundă, fiind însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri populare transmise din generație în generație.
Semnificația religioasă a Întâmpinării Domnului
Semnificația religioasă a Întâmpinării Domnului. FOTO: creștinortodox.ro
Din perspectiva religioasă, sărbătoarea simbolizează întâlnirea dintre Legea Veche și Legea Nouă. Totodată, sărbătoarea simbolizează și lumina pe care Iisus Hristos o aduce în lume. În acest context, în biserici se săvârșește slujba de sfințire a lumânărilor. Lumânările sunt considerate simboluri ale credinței, ale protecției și ale luminii divine.
Întâmpinarea Domnului amintește de momentul în care Pruncul Iisus a fost adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru a împlini rânduiala Legii Vechiului Testament, la 40 de zile de la naștere. În templu, Pruncul este întâmpinat de dreptul Simeon și de prorocița Ana, care îl cunosc ca fiind Mesia cel mult așteptat.
Tradiții și obieciuri populare
În multe regiuni ale țării, în această zi, credincioșii duc lumânări la biserică pentru a fi sfințite. Apoi, le păstrează în gospodării pentru a fi aprinse în momente de încercare, precum furtuni sau boli. De asemenea, tradiția spune că de Înâmpinarea Domnului, nu este bine să se muncească, pentru a evita necazurile și bolile pe parcursul anului.
Totodată, în tradiția populară românească, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Stretenie și este privită ca o zi de trecere între iarnă și primăvară.
Potrivit credințelor populare, vremea din această zi ar indică evoluția iernii în perioada următoare. Întâmpinarea Domnului rămâne o sărbătoare importantă atât din punct de vedere religios, cât și cultural. Este asociată cu lumina, speranța și începutul unui nou ciclu al naturii.
În primele secole ale creștinismului, sărbătoarea Întâmpinării Domnului era celebrată în zile diferite, fie pe 14 februarie, fie pe 2 februarie, în funcție de regiune. În prezent, biserica ortodoxă o prăznuiește oficial pe 2 februarie, la 40 de zile după Crăciun. Această dată simbolizează continuitatea dintre legea veche și împlinirea ei în Hristos, potrivit creștinortodox.ro.