La data de 9 octombrie, România marchează Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. În cadrul ceremoniei organizate pentru această zi, Nicușor Dan a declarat că avem obligația de a nu uita acest episod tragic din istoria noastră.

Ce declarații a făcut Nicușor Dan
A avut loc ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului, organizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România. Nicușor Dan a ținut un discurs în care a declarat că acest eveniment tragic nu poate fi uitat.
De asemenea, a militat pentru mai multă toleranță în societate în contextul în care societatea devine din ce în ce mai divizată. Totodată, țara noastra are obligația de a combate toate discursurile xenofobe, antisemite și care incită la ură, a mai declarat acesta, scrie Antena3.
La încheierea discursului, președintele țării a precizat că trebuie păstrată amintirea acestor victime. Totodată, este necesar să acționăm astfel încât aceste lucruri să nu se mai întâmple vreodată.
În cadrul ceremoniei, președintele statului a luat parte alături de reprezentanți ai comunităților evreiești și rome din Capitală. De asemenea, au fost reprezentanți ai Corpului Diplomatic, Parlamentului și al Guvernului.
Data de 9 octombrie este marcată de Ziua Holocaustului în România. A fost instituită în anul 2004 printr-o hotărâre de Guvern. Propunerea a venit din partea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.
În această zi au loc diverse ceremonii în toată țara pentru a comemora romii și evreii care au murit în Holocaust. Autoritățile organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului. Acestea includ seminarii, lansări de carte, spectacole, conferințe și multe altele.
A fost aleasă această zi, întrucât la data de 9 octombrie 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Doar în această lună peste 35.000 de evrei, dintre care majoritatea femei, copii și bătrâni au fost escortați în Transnistria, potrivit INSHR EW.
Comemorarea evenimentelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și comemorarea Zilei Holocaustului reprezintă o formă de respect. De asemenea, este o responsabilitate civică firească prin care se poate preveni ca aceste lucruri să se mai întâmple vreodată.
Sursa foto: Dreamstime