Adrian Nicușor Nica, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a declarat, marți, că instituția pe care o conduce i-a solicitat lui Klaus Iohannis predarea unui imobil care nu îi mai aparține. În cazul în care nu se va conforma, fostul președinte al României va fi executat silit.
ANAF i-a cerut lui Klaus Iohannis să predea imobilul din Sibiu pe care fostul președinte al României l-a pierdut în instanță. În plus, i s-a comunicat și suma pe care o datorează din închirierea acestuia timp de 17 ani, care ajunge la circa 4,7 milioane de lei, echivalentul a aproape un milion de euro.
Nica a explicat că, în acest caz, sunt două paliere, notează adevarul.ro. Primul prevede preluarea bunurilor care au generat veniturile şi, după aceea, recuperarea banilor obținuți din închiriere.
Șeful ANAF a anunțat că prima etapă se va înființa în curând. Totodată, trage speranțe că Iohannis va plăti bunurile respective, pentru a nu se ajunge la proces.
Nica a mai precizat că așteaptă ca Iohannis să prea imobilul de bună voie și că există și un termen în acest sens.
În final, șeful ANAF a declarat că Iohannis va fi executat silit, ca orice român, în cazul în care va depăși termenul până la care trebuie să achite ceea de datorează.
Aflat pe strada Nicolae Bălescu, în centrul Sibiului, imobilul a fost subiectul unui îndelungat proces de retrocedare. Într-un final, instanța a stabilit că soții Iohannis nu au avut titlu de proprietate valabil.

Soții Iohannis se plimbă relaxați. Sursa foto: Hepta
În aceste condiții, dreptul fostului președinte al României a fost radiat din cartea funciară. Și, logic, s-a stabilit restituirea imobilului către proprietarii de drept.
În declarația de avere depusă de Klaus Iohannis în 2024, figura cu șase locuințe – trei case și trei apartamente, toate în Sibiu. Cinci dintre ele sunt cumpărate, iar un apartament este moștenit de Carmen Iohannis, soția sa.
În vârstă de 66 de ani, Klaus Iohannis a îndeplinit funcția de președinte al României între 2014 și 2025.