În ședința de miercuri, 29 octombrie 2025, Consiliul Național Tripartit s-a reunit pentru a dezbate mai multe subiecte importante. Printre deciziile luate se numără creșterea valorii bonurilor de masă, extinderea contractului de muncă colectiv.
De asemenea, s-a stabilit contingentul de lucrători non-UE și s-a stabilit bugetul pentru Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
O decizie importantă este majorarea bonurilor de masă de la 40 de lei la 50. Această măsură vine în sprijinul oamenilor care muncesc zi de zi.

Guvernul reduce numărul de muncitori străini pentru a face loc bugetarilor care vor fi dați afară. FOTO: Hepta
Guvernul a stabilit ca pentru anul viitor să elibereze cel mult 90.000 de permise de muncă pentru muncitorii străini. Adică, cu 10.000 mai puțin decât anul acesta. Ministrul Muncii a explicat că vor urma câteva disponibilizări și este necesar să existe locuri de muncă pentru românii care vor rămâne șomeri.
Pe de altă parte, specialiștii avertizează că persoanele străine care vin să muncească în țară, vin pentru locuri de muncă pe care românii nu vor să le facă și nu se potrivesc cu profilul lucrătorilor de la stat.
De asemenea, o altă decizie vizează DIrecțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Acestea vor primi 320 de milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru a-și continua activitatea.
Totodată, se va extinde Contractul colectiv de muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă.
În ceea ce privește majorarea salariului minim brut, nu s-a luat o decizie. Florin Manole a spus că decizia premierului Ilie Bolojan de amâna decizia privind majorarea salariului este înțeleaptă.
Această decizie vine în contextul în care nu au reușit să ajungă la un numitor comun.