Mara Bănică, show total la 50 de ani! Petrecere de lux cu peste 150 de invitați și artiști celebri
Mara Bănică a împlinit vârsta de 50 de ani și a marcat momentul cu o petrecere grandioasă organizată într-un restaurant de top din Capitală. Au fost peste 150 de invitați, atât prieteni, colegi, cât și vedete din showbiz.
Jurnalista a declarat că anul acesta n-a mai insistat cu remindere asupra invitaților. Bănică a preferat ca prezența la petrecere să fie o alegere firească. Organizarea a fost foarte atent realizată, de la așezarea meselor până la alegerea aartiștilor care au cântat. Printre artiștii prezenți care au făcut spectacol a fost și trupa Generic, trupă pe care aceasta și-a dorit-o în mod special pentru acest moment aniversar.
Peste 150 de invitați la aniversarea Marei Bănică
Atmosfera de la petrecere a fost una spectaculoasă. Atmosferă care a fost întreținută de artiști cunoscuți, iar evenimentul s-a transformat într-un adevărat concert live. Printre invitații care au luat parte la aniversarea Marei Bănică, se numără: Elena Merișoreanu, Maria Constantin, Alina Sorescu. De asemenea, au luat parte și Vicha Blochina, Mihai Mitoșeru, Dan Ciotoi, Stelian Ogică, dar și Leonard Doroftei, alături de soția sa.
Locația selectă, muzica live și atmosfera atent gândită au făcut ca seara să fie una memorabilă. Bănică a făcut câteva mărturisiri și despre viața personală. Aceasta a precizat că băiatul ei, Dima, a fost prezent la eveniment, iar fetița cea mică a rămas acasă cu bona.
Mărturisiri despre familie, cadoul primit de la soț și experiența Asia Express
Mărturisiri despre familie, cadoul primit de la soț și experiența Asia Express. FOTO: Facebook
De asemenea, a dezvăluit și ce cadou i-a făcut soțul ei. Aceasta a spus că a primit un obiect tehnic de care avea nevoie. Totodată, a spus că el a acoperit toate cheltuielile petrecerii. „Mi-a luat ceva tehnic care îmi trebuia. Mi l-a luat cu două zile înainte de ziua mea și plătește masa și darul că de aia e bărbat.”, a declarat aceasta, potrivit Cancan.
Despre experiența la Asia Express, Mara Bănică a mărturisit că familia nu i-a reproșat nimic, iar soțul ei i-a oferit toată susținerea. Comparând competiția cu momentele dificile trăite în carieră, jurnalista a afirmat că Asia Express a fost „o joacă, grea e adevărat, dar o joacă de copii pe lângă ce am văzut în realitate eu ca jurnalist.”