Metrorex sub presiune financiară. Salariile angajaților ar putea să întârzie

Publicat: 07 11. 2025, 13:37
Metrorex sub presiune financiară

Compania franceză Alstom Transport S.A a blocat conturile Metrorex, după ce operatorul de transport a acumulat restanțe semnificative. Proprirea afectează în mod direct capacitatea financiară a instituției.

În anul 2020, Metrorex și Alstom au semnat un contract pentru 13 trenuri Metropolis cu o valoare de aproximativ 103 milioane de euro, fără TVA.

De asemenea, în luna ianuarie 2022 au semnat pentru servicii complete de mentenanță asupra flotei de metrou din București. Perioada este de 15 ani, iar valoarea este estimată la 500 de milioane de euro. Compania furnizează trenuri pentru Magistrala 5, adică „Drumul Taberei – Eroilor”.

Colaboarea dintre cele două companii este una strategică și vizează modernizarea sistemului de metrou din București, precum: implementarea de sisteme moderne de semnalizare și înlocuirea unor garnituri vechi.

Potrivit termenelor, trenurile Metropolis ar fi trebuit să circule încă din anul 2023. Însă, în realitate, garniturile au ajuns cu întârziere și se află încă în teste. Totodată, nu au primit avizele necesare de la Autoritatea Feroviară Română (AFER). Din cauza faptului că acestea nu au fost puse în circulație, operatorul de transport nu a început nici plata mentenanței recurente. Această situație a dus la tensiuni între cele două companii.

Conturile Metrorex, blocate din cauza datoriilor

Conturile Metrorex, blocate din cauza datoriilor

În urma întârzierilor garniturilor, Metrorex a emis penalități în valoare de 1.08 milioane de euro, însă Alstom contestă integral aceste sume în instanță. De asemenea, acuză compania franceză că nu a reîntregit garanția de bună execuție cu un total de 10.02 milioane de euro.

De cealaltă parte, Alstom a pus săptămâna trecută proprire pe conturile operatorului de transport pentru o sumă de 25 de milioane de euro. Însă, datoriile totale ale companiei de stat față de Alstom este dublă, de 50 de milioane de euro.

Proprirea impusă riscă să afecteze plata salariilor

Blocarea conturilor intervine într-un moment în care Metrorex trebuie să plătească avansul și lichidarea salariilor angajaților. Totodată, și plățile curente către furnizori. Pentru a nu exista întârzieri salariale, blocarea conturilor ar trebui ridicată până la data de 12 noiembrie.

Până la soluționarea conflictului dintre cele două companii, trenurile Metropolis vor rămâne blocate în depouri.

Sursa foto: Dreamstime