Președintele României, Nicușor Dan, l-a primit luni, 19 ianuarie 2026, la Palatul Cotroceni, pe Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa și al Comandamentului European al Armatei SUA, generalul Alexus G. Grynkewich, aflat în vizită oficială în România.

Nicușor Dan salută operațiunea NATO Eastern Sentry. FOTO: Facebook
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan a salutat lansarea Operației NATO Eastern Sentry, apreciind că aceasta va consolida postura de descurajare și apărare a NATO pe întreg Flancul Estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
În acest context, președintele a reafirmat angajamentul României de a rămâne un aliat credibil și responsabil în cadrul NATO, atât prin participarea la misiuni și operații aliate. Totodată, și prin, potrivit acestuia, respectarea angajamentelor privind bugetul Apărării, conform țintei stabilite la Summitul NATO de la Haga din 2025.
Discuțiile cu generalul Alexus G. Grynkewich au vizat în principal situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Președintele a subliniat impactul direct asupra României, inclusiv prin incursiunile repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian național.
La rândul său, generalul a evidențiat rolul strategic al României în asigurarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre. Acesta a evidențiat și contribuția semnificativă a țării noastre la securitatea europeană și transatlantică.
De asemenea, generalul Alexus G. Grynkewich a precizat că NATO monitorizează constant evoluțiile de securitate din regiune. Totodată, potrivit acestuia, adoptă măsurile necesare pentru descurajarea oricăror acțiuni ostile și pentru consolidarea apărării colective a teritoriului aliat.
„Președintele Nicușor Dan și generalul Alexus G. Grynkewich au subliniat aprecierea reciprocă și angajamentul comun al României și SUA de a consolida parteneriatul strategic dintre cele două țări în domeniul Apărării”, se mai arată în comunicat.
Generalul Alexus G. Grynkewich se va afla, marți, alături de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, într-o vizită de lucru. Vizita va avea loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu. Totodată, se va afla și la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud – Est din Sibiu.