Nicușor Dan, președintele României, a anunțat că ar putea să facă o vizită oficială în Statele Unite, la începutul anului viitor. Ar fi cel de-al 5-lea șef de stat care ar ajunge la Casa Albă, după Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Aflat în vacanță la Roșia Montană, alături de partenera de viață și copii, Nicușor Dan a fost întrebat de reprezentanții mass-media când va merge în SUA, în contextul discuțiilor care au avut, deja, loc între liderii lumii referitor la războiul dintre Ucraina și Rusia.
Președintele României a dezvăluit că, dacă totul va decurge conform planului, ar urma să ajungă în Statele Unite la începutul anului 2026. A mai precizat că, până atunci, trebuie parcurse niște etape preliminare. Are în plan să fie prezent la Casa Albă cu chestiuni concrete, în primul rând economice.
Totodată, Nicușor Dan a recunoscut importanța prezenței investitorilor străini în România și, evident, a companiilor americane pe tehnologie și pe zona de energie.
Până atunci, Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe, va merge pe 20 septembrie la Chicago. Acolo va pregăti întrevederea dintre Nicușor Dan și Donald Trump. Cei doi șefi de stat ar urma să stea față în față în primul trimestru al anului viitor.
Nicușor Dan ar putea deveni, astfel, cel de-al 5-lea președinte al României care are privilegiul să ajungă la Casa Albă. Cel care a deschis drumurile a fost Nicolae Ceaușescu, în 1978, primit oficial de Jimmy Carter.
După Revoluție, Ion Iliescu a vizitat, la rândul lui, Statele Unite. În 1995, s-a întâlnit la Casa Albă cu Bill Clinton. De altfel, cel din urmă a stat față în față și cu Emil Constantinescu, în 1998.
Nici Traian Băsescu nu a stat departe de SUA, unde a fost prezent în două rânduri (2005 și 2011). S-a întâlnit cu George W. Bush și Barack Obama.

Traian Băsescu, fostul președinte al României. Sursa foto: dreamstime.com
În fine, Klaus Iohannis, cel care i-a predat ștafeta lui Nicușor Dan, a vizitat SUA de trei ori. În 2017 și 2019, de fiecare dată întâlnindu-se cu Donald Trump, după care și în 2023, unde s-a întreținut cu Joe Biden.
Sursa foto : Dreamstime.com