Noi detalii despre cazul lui Mohamed Amra, criminalul prins în România și extrădat în Franța

Noi detalii despre cazul lui Mohamed Amra criminalul prins în România și extrădat în Franța
Mohamed Amra, pe aeroportul Otopeni, de unde urmează să fie extrădat în Franța

Încă doi bărbați au fost puși sub acuzare și încarcerați în cazul evadării lui Mohamed Amra, criminalul prins în România și extrădat, la finalul lunii februarie, în Franța. Unul este acuzat că a furnizat documente false, cealălalt că a participat la fuga lui Mohamed Amra din ascunzătoarea sa de la Compiègne.

Noi detalii despre cazul lui Mohamed Amra, criminalul prins în România. Încă două persoane au fost puse sub acuzare

Cazul amplu cu privire la evadarea sângeroasă a lui Mohamed Amrca continuă să escaladeze. Potrivit Le Figaro, două noi persoane au fost puse sub acuzare și încarcerate în septembrie.

În prezent, cel puțin 43 de persoane sunt urmărite penal pentru implicarea lor, direct sau indirect, în atacul asupra punctului de de taxare de la Incarville (Eure) sau în evadarea traficantului de droguri.

Riscă ani grei de închisoare

Parchetul din Paris a confirmat că doi bărbați, ambii în vârstă de 37 de ani, au fost puși sub acuzare și arestați preventiv pe 5 septembrie. Primul este suspectat că a furnizat documente false care au facilitat cele nouă luni ale criminalului după evadare. Acesta este acuzat de conspirație și complicitate pentru comiterea de infracțiuni și riscă cinci ani de închisoare.

Al doilea este acuzat că a luat parte la fuga lui Mohamed Amra de la Compiègne. Mai exact, locul unde traficantul de droguri s-a ascuns timp de cel puțin cinci luni. El este urmărit pentru asociere cu un infractor pentru comiterea de fărădelegi și complicitate. Riscă zece ani de închisoare.

Dintre persoanele urmărite penal, circa 30 se află în arest preventiv. De partea cealaltă, Mohamed Amra se află în cel mai securizat sector al închisorii din Vendin-le-Vieil (Pas-de-Calais).

Prins în România, în februarie

Amintim că francezul Mohamed Amra, un infractor deosebit de periculos, a fost arestat în România, pe 22 februarie, la 9 luni după evadarea sa din Franţa. Acesta închiriase un apartament în Voluntari, şi intenţiona să-și schimbe înfățisarea cu ajutorul unor operații estetice. Este urmărit penal, în principal pentru omoruri în bandă organizată și recidivă.

Mohamed Amra, la scurt timp după ce a fost reținut de polițiștii români. Sursa foto: Hepta

După ce a fost prins de polițiști, Mohamed Amra a încercat să ofere bani pentru a fi lăsat liber. Drept urmare, DNA a deschis un dosar penal pentru dare de mită. La finalul lunii februarie, a fost extrădat în Franța.

Pe 14 mai 2024, în timpul unui transfer al lui Mohamed Amra, doi agenți de penitenciare au murit și alți trei au fost răniți. Traficantul de droguri se afla într-o dubă a închisorii la stația de taxare din Incarville (Eure), când un comando l-a eliberat într-un atac armat.