Marti Guvernul a adoptat câteva modificări importante la legea RCA. Aceste modificări ar putea schimba modul în care șoferii vor gestiona asigurările auto.
Companiile de asigurări ar putea stabili locul unde se vor face reparațiile, valoarea despăgubirii. De asemenea, ar putea decide și data la care se va achita plata daunei.
Potrivit noii legi, atunci când autovehiculul este radiat temporar, se va putea suspenda polița RCA. Condiția va fi ca vehiculul să fie imbobilizat într-un spațiu privat. Totodată, printr-o măsură ce vizează reducerea birocrației, existența RCA va putea fi verificată automat, prin sisteme de control electronice.
În noua formă a legii RCA care este dezbătută în Parlament, toate drepturile păgubiților ar putea să se mute în favoarea companiilor de asigurări. Concret, asiguratorii ar putea decide cât va fi valoarea despăgubirii, ce trebuie reparat și la ce service auto, scrie Antena 3.
Totodată, ar putea dispărea posibilitatea ca o altă persoană să reprezinte păgubitul. Astfel că, șoferii vor fi nevoiți să achite din banii proprii diferența dintre costul real al reparației și suma oferită de asigurator. O altă modificare ar fi că polițele RCA vor putea fi încheiate pe perioade de 6 sau 12 luni, fără alte opțiuni.
Reprezentanții si deputații Autorităților de Supraveghere Financiară ar fi introdus mai multe amendamente care reduc drepturile păgubiților, potrivit COTAR. Totodată, aceștia anunță că în cazul în care amendamentele vor fi adoptate în Parlament, service-urile auto, distribuitorii, dar și transportatorii ar putea declanșa proteste masive.

Impactul economic ar putea fi unul devastator
Reprezentanții transportatorilor atrag atenția că atât pentru consumatori, dar și pentru industriile conexe, impactul economic ar putea fi unul devastator.
Un studiu prezentat de companiile de asigurări a arătat că șoferii sunt deranjați de costurile tot mai mari pentru reparații suportate prin polițele RCA.
Frecvența daunelor RCA din România este cu câteva procente peste media națională. De asemenea, despăgubirile au avut creșteri de peste 40%, potrivit asiguratorilor.
Sursa foto: Dreamstime