Grădina Zoologică din Aalborg, Danemarca, a început să solicite donații de animale mici de companie pentru a hrăni felinele mari, carnivore, ca leii și tigri.
Potrivit metro.co.uk, grădina zoologică se oferă să “eutanasieze blând” animale precum porcușorii de Guineea și iepurii înaintea ca aceștia să devină hrană pentru tigrii de Sumatra și leii asiatici.
Într-o postare lungă pe Facebook care a stârnit o dezbatere aprinsă, grădina zoologică a explicat că este responsabilitatea sa să reproducă lanțul trofic natural.
Aceștia au susținut că prădătorii lor, în special râsul european, au nevoie de “pradă întreagă”. Dar și că permiterea donațiilor de animale, care oricum ar trebui eutanasiate, asigură că “nimic nu se irosește”.
Postarea a stârnit o dezbatere atât de aprinsă încât grădina zoologică a dezactivat comentariile.
Unul a scris: “Imaginați-vă că vă oferiți animalul de companie drept hrană… greu de imaginat ceva mai lipsit de respect și mai nedemn de atât…”
Totuși, Camilla Lyngholm a apărat ideea, precizând: “Am dus un cal la grădina zoologică acum câțiva ani. A fost cea mai liniștită și senină trecere. A fost cea mai bună experiență atât pentru cal, cât și pentru mine. Personalul a fost amabil, s-a ocupat de tot cu grijă și a fost recunoscător pentru donație.”

Un tigru ia masa la grădina zoologică. Sursa foto: Shutterstock
Într-un comunicat ulterior, grădina zoologică a spus:
“De mulți ani, la Grădina Zoologică din Aalborg, ne hrănim carnivorele cu animale de fermă mai mici. Când ai animale carnivore, este necesar să le oferi carne, de preferat cu blană, oase etc., pentru a le oferi o dietă cât mai naturală. Prin urmare, are sens ca animalele care trebuie eutanasiate din diverse motive să fie folosite în acest mod. În Danemarca, această practică este comună. Mulți dintre vizitatorii și partenerii noștri apreciază oportunitatea de a contribui.”
În 2014, Grădina Zoologică din Copenhaga a fost aspru criticată pentru că a ucis un pui de girafă sănătos. Acesta a fost dat drept hrană unui leu, ca parte a dietei acestuia.
Girafa, pe nume Marius, a fost ucisă în încercarea de a “evita consangvinizarea”, în ciuda ofertelor altor grădini zoologice de a o reloca.
Într-un comunicat de atunci, grădina zoologică a precizat:
“Când girafele se reproduc atât de bine cum o fac acum, inevitabil vei ajunge, din când în când, la problema suprapopulării.”