Peter Magyar anunță ca fost reținut. Victor Orban este la pământ

Peter Magyar anunță ca fost reținut. Victor Orban este la pământ

Áron Orbán, fratele fostului premier al Ungariei Viktor Orbán, a fost reținut luni, 9 noiembrie, sub suspiciunea de trafic de migranți. Anunțul a fost făcut chiar de actualul premier ungar, Péter Magyar, pe rețelele de socializare, scrie Ziare.com, care citează presa din Ungaria.

Ancheta este condusă de Serviciul Național pentru Recuperarea și Protecția Activelor (NVVH) și de Biroul Național de Investigații.

„Potrivit rapoartelor de presă, fratele lui Viktor Orban, Aron Orban, a fost reținut sub suspiciunea de trafic de migranți”, a scris Péter Magyar.

Percheziții în Budapesta și în județul Pest

Anchetatorii au făcut percheziții în Budapesta și în alte două localități din județul Pest, în cadrul a două dosare penale desfășurate în paralel. Anunțul privind reținerea a fost făcut luni, în jurul orei 11:00, ora României.

Autoritățile nu au comunicat, deocamdată, acuzațiile exacte și nici cât timp va rămâne Áron Orbán în custodia anchetatorilor. Ca orice persoană aflată sub anchetă, el beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Scandalul vizelor pentru cetățeni vietnamezi

Suspiciunile au legătură cu o controversă mai veche, despre care presa ungară a scris în trecut. Potrivit acestor informații, o companie asociată cu Áron Orbán ar fi înscris cetățeni vietnamezi la cursuri de scurtă durată la Universitatea din Pécs. Înscrierea le-ar fi putut ușura obținerea vizelor pentru spațiul Schengen.

Presa din Ungaria a mai relatat că fratele fostului premier ar fi intervenit pe lângă un comisar guvernamental pentru a grăbi procesarea unor cereri de viză.

Lovitură pentru familia Orbán

Reținerea vine la câteva luni după ce Viktor Orbán a pierdut puterea în Ungaria, iar guvernul condus de Péter Magyar a declanșat mai multe anchete legate de perioada fostului regim. Viktor Orbán și partidul Fidesz nu au reacționat, deocamdată, public la reținerea lui Áron Orbán.

Sursa foto: Dreamstime