Postul Crăciunului 2025. Calendarul complet al zilelor cu dezlegare la pește
La data de 15 noiembrie 2025 începe Postul Crăciunului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși.
Postul Crăciunului se desfășoară între 15 noiembrie și 24 decembrie, având o perioadă de 40 de zile. Acesta este unul dintre cele patru mari posturi ale anului și are menirea de a-i pregăti pe credincioși, prin rugăciune, pentru celebrarea Nașterii Domnului.
Începe Postul Crăciunului
Biserica îndeamnă ca postul să fie ținut cu smerenie și echilibru. În această perioadă nu este vorba doar despre restricții, ci despre un exercițiu al credinței și voinței. În tradiție, se spune că un post ținut cu sinceritate aduce pace în familie, binecuvântare și sănătate.
Pe parcursul acestei perioade, creștinii renunță la mâncărurile de „dulce”, precum carnea, ouăle, brânza, laptele și alte produse de origine animală. De asemenea, renunță la distracții și alte comportamente care i-ar putea îndepărta de spiritul Crăciunului. Postul Crăcunului este considerat unul „mai blând” pentru că are numeroase zile de dezlegare la pește și vin.
Totodată, a posti nu înseamnă doar a renunța la anumite mâncăruri. Credincioșii sunt îndemnați la fapte bune și la împăcarea cu semenii. În această perioadă, mulți merg la spovedanie și împărtășanie, pregătindu-se pentru întâmpinarea Nașterii Mântuitorului.
Zile cu dezlegare la pește
Postul Crăciunului 2025. Calendarul complet al zilelor cu dezlegare la pește. FOTO: Hepta
Postul Crăciunului este una dintre cele mai ușoare posturi din calendarul ortodox, având 14 zile de dezlegare la pește, vin și untdelemn. Prima zi de dezlegare la ește este la 21 noiembrie. Această zi marchează Intrarea Maicii Domnului în Biserică. De asemenea, va fi dezlegare la pește în fiecare zi de sâmbăti și duminocă.
Pe lângă aceste zile, potrivit Calendarului Creștin Ortodox, în timpul săptămânii vor fi următoarele zile cu dezlegare la pește: 25 noiembrie, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. La data de 2 demebrie, Cuvioșii Paisie și Cleopa, la data de 4 decembrie, Sfânta Mare Mucenița Varvara. Totodaă, la data de 9 decembrie – Zămislirea Maicii Domnului de către Sfânta Ana și la data de 18 decembrie, Cuviosul Daniil Sihastru.