Premierul Groenlandei avertizează populația să se pregătească pentru scenarii de criză: Groenlanda trebuie să fie pregătită „pentru toate opțiunile posibile”

Autoritățile din Groenlanda avertizează populația să se pregătească pentru posibile scenarii de criză, inclusiv pentru eventualitatea unei intervenții militare americane.
Premierul Groenlandei avertizează populația să se pregătească pentru scenarii de criză Groenlanda trebuie să fie pregătită pentru toate opțiunile posibile
Premierul Groenlandei avertizează populația să se pregătească pentru scenarii de criză: Groenlanda trebuie să fie pregătită „pentru toate opțiunile posibile”

Populația Groenlandei trebuie să se pregătească pentru scenarii de criză, inclusiv pentru posibilitatea unei intervenții militare americane, în contextul declarațiilor repetate ale președintelui SUA, Donald Trump, a avertizat prim – ministrul insulei, Jens-Frederik Nielsen.

Trump: „nu există cale de întoarcere”

Donald Trump a reluat în mai multe rânduri ideea anexării Groenlandei, invocând riscuri de securitate generate de Rusia și China. Președintele american a susținut că nu „există cale de întoarcere” în privința Groenlandei și a afirmat că locuitorii nu „vor opune prea multă rezistență”.

În replică, premierul groenlandez a reafirmat că insula intenționează să rămână parte a Danemarcei și a structurilor aliate occidentale. Pe fondul acestor tensiuni, mai multe state europene memebre NATO au început să desfpșoare contingente militare reduse în Groenlanda. Acestea au luat parte în cadrul unor exerciții comune cu armata daneză, desfășurate sub denumirea „Arctiv Endurance”.

La rândul său, Trump a amenințat cu impunerea unor tarife vamale de 10% asupra importurilor din statele care nu susțin planurile Washingtonului privind controlul asupra Groenlandei. În acest scenariu, UE a anunțat că ia în calcul măsuri de retorsiune comercială împotriva produselor americane.

Premierul anunță măsuri de pregătire pentru populație

Groenlanda

Premierul anunță măsuri de pregătire pentru populație. FOTO: ABC News

În cadrul unei conferințe de presă organizate în capitala Groenlandei, Nuuk, premierul Jens-Frederik Nielsen a declarat „Folosirea forței militare (de către SUA) este puțin probabilă, dar nu poate fi exclusă. Acest lucru a fost declarat clar de cealaltă parte”.

Astfel, autoritățile groenlandeze le recomandă locuitorilor să își facă provizii de hrană pentru cinci zile. De asemenea, Nielsen a anunțat înființarea unui grup de lucru format din reprezentanți ai administrației locale. Grupul va avea rolul de a sprijini cetățenii în pregătirea pentru eventuale perturbări ale vieții cotidiene.

Groenlanda trebuie să fie pregătită „pentru toate opțiunile posibile” a spus acesta. Totodată, a amintit că insula face parte din spațiul NATO și că orice acțiune a SUA împotriva Groenlandei ar avea implicații globale.