Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din România a emis, în noaptea de luni spre marți, o avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru zona de nord a județului Tulcea. S-a ajuns la respectiva situație pe fondul atacurilor rusești din apropierea frontierei.
Potrivit novinite.com, locuitorii din regiunea afectată au fost sfătuiți să ia măsuri de protecție din cauza riscului de cădere a obiectelor în timpul unui atac aerian care a durat aproximativ 90 de minute.
Totuși, nu au fost primite apeluri de urgență pe linia telefonică 112 în timpul incidentului.
Avertizarea prin sistemul RO-ALERT a venit în contextul în care Rusia a lansat un alt atac care a vizat infrastructura portuară din regiunea Izmail din Ucraina, situată la doar 15 kilometri de granița cu România.
Patru aeronave militare au cercetat spațiul aerian national. Administrația regională de stat a relatat că acțiunile și pregătirea la timp au contribuit la prevenirea distrugerilor semnificative și a victimelor umane.
Nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spațiul aerian national.
Amintim că, zilele trecute, Rusia a lansat 93 de drone și două rachete balistice asupra Ucrainei. Nu mai puțin de 20 de locații au avut de suferit în urma impacturilor.
Oleg Kiper, șeful administrației regionale Odesa, a anunțat, la momentul respectiv, că dronele au lovit infrastructura și instalațiile de producție din orașul Izmail de pe Dunăre, la granița cu România, care este membru NATO.
În urma atacatului, două avioane de vânătoare Typhoon au fost trimise de către Forțele Aeriene Germane. Acestea au avut rolul de a monitoriza situația aeriană în zona de frontieră cu Ucraina, mai exact nordul județului Tulcea.
Aeronavele germane sunt desfășurate în țara noastră ca parte a misiunilor NATO de poliție aeriană consolidată.
Decizia a fost luată după ce sistemul de supraveghere aeriană al României a identificat grupuri de drone lansate de Moscova care au afectat porturi ucrainene de pe Dunăre.

Germania a trimis două avioane Typhoon în România. Sursa foto: dreamstime.com
Nu trebuie să omitem, totodată, faptul că în timp ce Donald Trump se afla la discuții cu Volodomir Zeleski și cu liderii europeni, Rusia a lansat cel mai dur atac aerian asupra Ucrainei din luna iulie încoace.
Moscova a lansat 270 de drone și 10 rachete. Acestea au omorât opt persoane și au rănit alte 54 în Ucraina.
Sursa foto : Dreamstime.com