Rusia a fost acuzată că a bruiat GPS-ul avionului în care se afla Ursuma von der Leyen, pe durata vizitei sale oficiale în Bulgaria, duminică. Luni după amiază, șefa Comisiei Europene va ajunge și în România.
Potrivit Financial Times, aeronaval a fost nevoită, în urma incidentului, să aterizeze în orașul Plovdiv. S-au utilizat hărți pe hârtie, în loc de sistemul electronic conventional.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat, luni, că a existat bruiaj GPS. A precizat, însă, că avionul a ajuns la sol în siguranță. Oficialul susține că a primit informații de la autoritățile bulgare, care suspectează că această interferență a fost comisă de Rusia.
Acesta a mai spus că Uniunea Europeană este conștientă de faptul că amenințările și intimidarea sunt o componentă constantă a acțiunilor ostile ale Rusiei. Oficialul susține, însă, că acest lucru va consolida și mai mult angajamentul UE de a-și spori capacitățile de apărare și sprijinul pentru Ucraina.
Purtătorul de cuvânt a menționat că nu a existat nicio modificare a traseului programat.
Vizita lui Von der Leyen în Bulgaria a făcut parte din turneul său în statele membre care se învecinează cu Rusia și Belarus, menit să exprime solidaritate și să promoveze planul Uniunii Europene de 800 de miliarde de euro pentru creșterea cheltuielilor pentru apărare.
În cadrul vizitei în Bulgaria, Ursula von der Leyen a subliniat că Vladimir Putin nu se va schimba niciodată, pe motiv că e un prădător. Este de părere că poate fi ținut sub control doar printr-o descurajare puternică.

Vladimir Putin, președintele Rusiei. Sursa foto: Hepta
Rusia a fost acuzată în repetate rânduri că se amestecă în sistemele GPS ale țărilor est-europene. Un model descris drept război hibrid, comparabil cu incidentele de sabotaj ale cablurilor subacvatice și campaniile de migrație instrumentalizată.
Altfel, Ursula von der Leyen va ajunge, luni după-amiază, și în România. Se va întâlni cu președintele Nicușor Dan.
Vor discuta despre cooperarea UE-NATO privind prevenirea, detectarea și descurajarea amenințărilor maritime și hibride.
Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Bulgaria și Lituania sunt celelalte țări vizitate de Ursula von der Leyen pe durata turneului pe care l-a desfășurat de-a lungul frontierei de est a UE.