SAPE oferă bonusuri „de femeie”, spune Ministrul Energiei

acum 4 zile
1 minut de citit

Bogdan Ivan a declarat că a observat personal sporul neobișnuit acordat în cadrul SAPE. Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. funcționează de unsprezece ani.

Ministrul Energiei a relatat faptul că a avut ocazia să descopere detaliul în timpul semnărilor unor documente. Conform dosarului societății ajuns pe biroul ministerial, Consiliul de Administraţie are doi indici de performanță destul de ușor de atins. Mai precis, urmarea unor cursuri de formare profesională pe parcursul anului și existența a cel puțin unei femei în corpul de conducere. Se pare că bifând cele două cerințe, indemnizația ar ajunge la peste 55.000 de lei lunar. Detaliile au fost prezentate de Ministrul Energiei, într-o emisiune televizată de joi.

B. Ivan a sesizat Corpul de Control al Ministrului, care a început anchetarea situației din compania de stat. Acesta va evalua în mod oficial activitățile și modul de conducere a societății.

Activitatea principală este administrarea participațiilor minoritare ale statului în societăți din domeniul energiei electrice. Valoarea fondurilor de investiții în energie este de aproximativ 100 milioane de Euro, conform lui Ivan. SAPE S.A. adminstrează acțiuni în societăți precum Enel, E-Distribuție, ROMGAZ, PETROM, Titan Power S.A.

SAPE răspunde

În ziua de vineri, SAPE a emis un comunicat de presă în care neagă existența unui astfel de bonus.

Compania a înregistrat în 2024 profit din venituri proprii, iar indicatorii de performanță stabiliți sunt în proporții egale financiari și nefinanciari. Menționează că indicatorul de performanță are o valoare de 10% și se numește „rata membrilor de sex feminin în directorat”. Există o listă de indici aprobați ce ar trebui incluși prin acte adiționale la contractele directorilor. Însă din comunicat reiese că până în prezent, membrii consiliului directoral nu ar fi semnat documentele în cauză. Aparent, indicatorul de performanță nu ar fi astfel valid și nu ar fi adus nici un spor salarial anul trecut sau în anul curent.

Mergi laTop